DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cine este noul purtător de cuvânt al Guvernului, ex-mason și jurnalist

dan carbunaru

Premierul Nicolae Ciucă l-a numit marți în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, purtător de cuvânt al Guvernului, pe Dan Cărbunaru, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. Cărbunaru a fost mason și purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.

Dan Carbunaru este fondatorul publicației online Calea Europeană, dedicată afacerilor europene. Publicația a fost înființată în 2006. Dan Cărbunaru are o experiență de peste 20 de ani în presă. El a fost jurnalist la Mediafax, Gândul, TVR, B1 TV. De asemenea, a condus departamentul de relații publice al MAI între 2005 și 2007.

Născut la Brăila, în data de 14 aprilie 1978, Dan Cărbunaru a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, în 2000.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.