Prezentatorul TV Dan Negru a stârnit reacții pe Facebook după o postare ironică și tăioasă la adresa modului în care statul român înțelege „digitalizarea”, pornind de la propria experiență cu plata impozitelor.
„Mi-au trebuit câteva zile ca să-mi plătesc impozitele prin «digitalizare». Alea mărite”, a scris Dan Negru, explicând că, în realitate, procesul digital nu a simplificat lucrurile, ci a mutat munca funcționarului pe umerii cetățeanului.
„Funcționarul nu mai introduce datele, nu mai calculează, nu mai verifică. TU o faci. Pe banii tăi. Pe timpul tău. Pe nervii tăi”, notează realizatorul TV, care pune sub semnul întrebării ideea de progres asociată digitalizării.
În viziunea lui Dan Negru, ceea ce este prezentat drept modernizare este, de fapt, o reducere de personal mascată: „Digitalizarea a transferat munca funcționarului către cetățean. Cică e progres. NU e! Când fac eu treaba pe care o făcea omul de la ghișeu, nu e progres. E reducere de personal dar nu e progres.”
Acesta face o paralelă cu supermarketurile în care clienții își scanează singuri produsele: „Exact ca la supermarket: eu, cumpărătorul, îmi scanez singur produsele și fac treaba casierului. Nici asta nu e progres! E minciuna-scuză ca să dați oameni afară!”
Dan Negru explică și ce înțelege el prin progres real, folosind exemple simple: „Progres e când treci de la lumânare la bec. De la cal la motor.”
În postare, prezentatorul descrie procesul birocratic digital ca pe o adevărată angajare temporară la stat: „Ca să-ți plătești impozitul, trebuie să te angajezi câteva ore la stat: să-ți faci cont, să-ți introduci datele, să-ți calculezi sumele, să-ți verifici greșelile. Supermarketul m-a angajat casier și statul m-a angajat funcționar. Doar că prețurile la supermarket și impozitele la stat au crescut.”
În final, Negru apelează și la experiența sa profesională, cu o notă de autoironie: „Mă pricep la definiții, fac la TV Jocul Cuvintelor de mulți ani. PROGRES, din 7 litere, înseamnă trecerea de la o stare inferioară la una superioară, de la vechi la nou.”
Își încheie postarea pe o notă de regret: „Râdeam de bunicii noștri când puneau degetul pe hârtie ca să semneze, lăsându-și amprenta. Noi, ăștia cu amprentă digitală.”
Mesajul lui Dan Negru a fost intens distribuit și comentat, mulți utilizatori regăsindu-se în frustrarea legată de „digitalizarea” care, în loc să simplifice relația cu statul, pare să o complice.





























Comentează