Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Petrescu: "Celtic poate să vină cu trei echipe în campionatul românesc şi câştigă sigur campionatul, nu cu prima, nu cu a doua, cu a treia"

Dan Petrescu

Tehnicianul Dan Petrescu a declarat miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că formaţia Celtic Glasgow are capacitatea de a câştiga Liga I chiar şi cu echipa a treia, potrivit news.ro.

“Celtic poate să vină cu trei echipe în campionatul românesc şi câştigă sigur campionatul, nu cu prima, nu cu a doua, cu a treia. Normal că ei sunt favoriţi. Vrem toţi să ne calificăm, ar fi păcat pentru jucători mai ales să nu o facem. Dacă ne vom califica cred că va fi un mic miracol, dacă ne uităm la numele adversarilor. În campionat, dacă vom termina anul pe primul loc, ceea ce depinde numai de noi, tot aşa ar fi un mic miracol, a fost o jumătate de an cea mai grea din cariera mea de antrenor, cu cele mai multe meciuri posibile. Suntem la mâna noastră”, a spus Petrescu.

Citește și: Ludovic Orban iese la rampă! Ce se va întâmpla, de fapt, cu vărsta de pensionare

El a menţionat că după meciul cu FC Botoşanu s-a simţit rău o zi, dar apoi a fost alături de echipă la antrenamente. “Noi am vrut să amânăm meciul pentru că mi se pare anormal şi mi se pare anormal că nu s-a putut. Aş vrea să vă uitaţi la vârsta jucătorilor care intră mâine în teren, de la Celtic şi de la noi. Şi să vedeţi diferenţa. Pentru Celtic nu este o problemă. Am vrut să amânăm meciul ca să pot pregăti meciul în linişte la Cluj. Nu l-am putut pregăti din păcate cum voiam eu. Celtic poate câştiga trofeul şi cred acelaşi lucru şi despre Lazio, dacă se califică. Lazio şi Celtic sunt echipe de Liga Campionilor”, a mai afirmat Petrescu.

Meciul CFR Cluj – Celtic Glasgow va avea loc joi, de la ora 19.55, în Grupa F a Ligii Europa. CFR are nevoie de un punct pentru a fi sigură de calificarea în 16-imi, indiferent ce se întâmplă în partida Rennes - Lazio.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.