DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dan Şucu, atac dur la Sepsi OSK, clubul susținut de Viktor Orban: E subvenţionată din toate părţile. Nimic nu e sănătos acolo din punct de vedere economic

gsp.ro
dan sucu

Acţionarul FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este suvenţionată din toate părţile, subliniind că "nimic nu este sănătos acolo".

"Am luat de pe internet o hotărâre a Consiliului Municipal Sf Gheorghe, prin care s-a instituit un concept nou pentru a susţine la nivel local sportul de performanţă, nu cel de masă. Hotărârea este tipărită şi urcată pe internet, dar nu şi anexele. Nu ştiu exact care e sprijinul. Oraşul pompează mulţi bani în echipă, nu are suficienţi bani, atunci va veni la bugetul federal şi va cere, UDMR va bate cu pumnul în masă, va spune că, nu ştiu, va ieşi de la guvernare, şi normal că li se vor da bani. Din taxele mele şi ale dumneavoastră veţi plăti salariile jucătorilor de la Sepsi. Există ajutoare, subvenţii care se dau câtre diferite echipe, există o echpă Sepsi, subvenţionată din toate părţile. Nimic nu e sănătos acolo din punct de vedere economic. Nu mi se pare normal ca un oraş precum Clujul, care are echpă cu stadion, cu suporteri, de ce să mai aibă nevoie de ajutpr din partea comunităţii. Este un mod pentru Viktor Orban de a-şi câştiga voturi în Transilvania. Faptul că se face cu banii ungurilor e treaba lor, dar când se face şi cu banii mei, atunci e o problemă", a spus Şucu, într-o conferinţă de presă.

Şucu crede că oamenii de afaceri implicaţi în fotbal văd doar ce câştigă, adică "mărunţis", dar nu văd ce pierd.

El consideră că zona politică intervine fără sens în fotbal. "Este o mare problemă, nu o binecuvântare", a afirmat Şucu..

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.