Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Voiculescu, în faţa deciziei definitive în dosarul ICA - Telepatia

dosar justitie
Judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea reiau începând cu ora 11:00 deliberările în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat pe fond la cinci ani de închisoare pentru o fraudă de 60 de milioane de euro. Săptămâna trecută, instanţa a respins toate excepţiile apărătorilor şi a şi pus sechestru pe o parte din averea lui Dan Voiculescu. În replică, apărarea a cerut mutarea dosarului la altă instanţă, solicitare care se va judeca însă în septembrie. Tot luni, Dan Voiculescu trebuie să se prezinte în faţa poliţiştilor. El are stabilit controlul judiciar până pe data de 10 iulie, după ce a fost pus sub învinuire pentru că ar fi şantajat mai mulţi oameni de afaceri în schimbul unor sume de bani mascate în contracte de publicitate. Printre denunţători se numără Octavian Creţu şi Nicolae Palfi, dar şi Nelu Iordache. Dan Voiculescu a contestat controlul judiciar, iar Tribunalul urmează să decidă dacă măsura a fost legală sau nu. Dan Voiculescu: „Sunt unul dintre cei mai hotărâți admiratori ai unui stat de drept autentic. În nici un dosar nu există probe împotriva mea” Cu o zi înaintea termenului de la Curtea de Apel în dosarul ICA - Telepatia, Dan Voiculescu a ţinut o conferinţă de presă în care a refuzat să răspundă întrebărilor referitoare la chestiuni juridice. A anunţat în schimb că înfiinţează o agenţie de investigaţii, dedicată special activităţii lui Traian Băsescu, şi că va patrona realizarea unui manual de drept penal, care să conţină „cele mai aberante” cazuri din justiţia română. „Vreau să precizez că sunt unul dintre cei mai hotărâți admiratori, doritori ai unui stat de drept autentic”, a declarat Dan Voiculescu în conferința de presă. „În fapt, am stat să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Și am pornit cu gândul că nu am făcut nimic, știind că nu sunt cu nimic vinovat, știind că în toate aceste dosare nu există nici un fel de probă materială directă sau indirectă împotriva mea. Vreau să repet fraza aceasta: în nici un dosar nu există nicio probă materială directă sau indirectă împotriva mea”, a subliniat fostul senator duminică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.