Dana Budeanu, reacție acidă după ce UE vrea să-i lase pe minori să-și aleagă propriul gen: 'Ține strict de imbecilii aflați la putere'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 09-10-2025 23:43

Article thumbnail

Sursă foto: Captura facebook

Dana Budeanu a avut o reacție dură după ce Comisia Europeană a prezentat noua strategie potrivit căreia copiii ar putea fi liberi să-și aleagă sexul la orice vârstă.

Creatoarea de modă spune că așa ceva nu se va întâmpla niciodată în România.

„Minoritățile sexuale nu fac sex. Lasă-mă cu ONG-urile astea. Ține strict de imbecilii aflați la putere. Unde erau deraierile astea când era domnul Șerban Nicolae la putere? Nu ar fi existat niciun ONG de genul ăsta. Acum două luni, maxim, s-a dat hotărâre definitivă de către cel mai înalt for din Marea Britanie că nu va exista decât sex feminin și sex masculin, în rest la revedere. Nu există decât sex feminin și masculin.

Cum adică îl întreabă pe copil, vine un milițian și îl întreabă. Vine dirigintele și întreabă: „Ce faci, măi, Georgel, vrei să fii fetiță?” În „n” școli deja, și nu numai, în Los Angeles, tu nu mai trebuie să anunți că vii să îl iei pe Georgel de la școală, că poate să vină oricine fără să anunțe că e rudă sau ceva. Pentru că existau o grămadă de emigranți ilegali, iar pentru aceia s-a dat această lege, reglementare, prin care oricine poate să vină să ia copilul de la școală.

Astea sunt extreme. În România nu o să se întâmple asta niciodată. În România nu o să se întâmple asta niciodată. Câinele, când se naște, știi, e cățel sau cățea, că așa e”, a declarat Dana Budeanu, la România TV.

Strategia prezentată de Comisia Europeană nu este obligatorie

Strategia prezentată de Comisia Europeană nu este obligatorie pentru statele membre UE, ci reprezintă doar o recomandare.

Din 27 de state membre ale UE, doar 9 țări permit în prezent autoidentificarea, în timp ce 12 impun cerințe medicale pentru a confirma o schimbare de gen.

Noile propuneri sunt cuprinse în noua „Strategie pentru egalitate LGBTIQ+ 2026 – 2030” a Comisiei Europene, lansată miercuri.

În documentul, publicat se arată că se va "sprijini dezvoltarea unor proceduri legale de recunoaștere a genului bazate pe autodeterminare, care nu sunt supuse restricțiilor de vârstă", informează The Telegraph și Daily Mail.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri