Danemarca a anunţat joi că a cumpărat - pentru prima oară - două sisteme de rachete de precizie cu rază lungă de acţiune americane şi norvegiene, pentru a-şi consolida apărarea şi descurajarea colectivă a NATO de ameninţarea rusă, o decizie care a înfuriat Moscova, care-şi invocă armamentul nuclear, relatează AFP, citat de news.ro.
Această decizie concretizează un proiect anunţat în septembrie 2025.
Echipamente de ultimă generație de la producători din Norvegia și SUA
Guvernul danez a selectat rachete de atac de la grupul norvegian Kongsberg, pe care le va instala pe avioane de luptă de tip F-35, şi rachete de tip Anthem de la producătorul american Covenant, concepute să fie lansate de la sol.
Ministrul Apărării Jeppe Bruus nu a anunţat nici numărul, nici costul şi nici calendarul livrării.
Kongsberg precizează că valoarea şi anvergura contractului depind de negocieri cu Copenhaga.
Moscova avertizează cu privire la riscul nuclear
Această achiziţie a înfuriat Moscova.
Ambasadorul rus în Danemarca Vladimir Barbin consideră că ”Copenhaga se lasă sedusă de iluzia periuculoasă potrivit căreia cumpărarea de armament ofensiv de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune, menite să constituie o ameninţare militară la adresa unei puteri nucleare, va contribui la consolidarea apărării Danemarcei”.
Parteneriat extins cu SUA pentru cooperare maritimă
Jeppe Bruus consideră că incertitudinea în domeniul securităţii impune o consolidare a mijloacelor militare daneze, având în vedere că ”nimeni nu poate prevedea ce se va întâmpla mâine”.
Anunţarea acestor achiziţii intervine în ziua semnării unui acord între Danemarca şi Statele Unite în vederea dezvoltării cooperării lor maritime în domeniul construcţiei de nave.




























