Daniel Baciu intervine în scandalul adeverințelor eliberate de firmele de arhivare: Pensionarii nu își permit să plătească

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 18-07-2024

Actualizat: 18-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, sare în apărarea pensionarilor care se văd nevoiți să plătească sume importante pentru a demonstra că au muncit și pentru a primi o pensie mai mare.

Directorul Casei Naționale de Pensii face apel la companii să aplice tarifele reglementate pentru că mulți pensionari nu își permit costurile.

Daniel Baciu intervine în scandalul adeverințelor necesare pensionarilor

Șeful de la pensii susține că și la adresa Casei Naționale de Pensii Publice au ajuns reclamații pe această temă.

„Am primit aceste reclamații, să știți că am primit sesizări că nici actualii angajatori care își desfășoară activitatea refuză să elibereze documentele pentru foștii salariați. Am văzut și eu cifre care nu sunt în regulă, am spus de fiecare dată. E și o anchetă a Consiliului Concurenței, s-a făcut o sesizare de la Ministerul Muncii. Noi sperăm că ei să fie rezonabili și să aplice tarifele corecte pentru eliberarea acestor adeverințe. Pensionarii sunt vulnerabili și nu își permit să plătească sume exorbitante pentru aceste adeverințe”, a declarat Daniel Baciu la Realitatea PLUS.

În MO a fost publicată Ordonanța care prevede ordinea în care Poșta Română urmează să expedieze adeverințele cu pensiile recalculate

Iar în timp ce pensionarii încă aleargă să facă rost de adeverințele necesare majorării pensiei, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța care prevede ordinea în care Poșta Română urmează să expedieze adeverințele cu pensiile recalculate.

„Art. 2

(1) În vederea alocării identificatorilor poștali specifici de către Compania Națională „Poșta Română” – S.A., Casa Națională de Pensii Publice va transmite către Compania Națională „Poșta Română” – S.A. o bază de date care va conține: identificatorul Casei Teritoriale de Pensii, număr decizie, nume, prenume, CNP și adresa beneficiarului

trimiterii, conform structurii agreate între Casa Națională de Pensii Publice și Compania Națională „Poșta Română” – S.A.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) vor fi aferente lunii de plată iunie 2024.

(3) Deciziile de recalculare emise conform art. 1 alin. (2) de către casele teritoriale de pensii vor fi transmise către subunitățile desemnate din rețeaua Companiei Naționale „Poșta Română” – S.A., însoțite de un borderou.

(4) Ordinea înregistrării deciziilor în borderou trebuie să fie identică cu ordinea deciziilor expediate de casele teritoriale de pensii către Compania Națională „Poșta Română” – S.A..

(5) Compania Națională „Poșta Română” – S.A. asigură tipărirea plicurilor conform borderourilor prevăzute la art. 2 alin. (3), expediate de casele teritoriale de pensii, și ulterior condiționarea lor ca trimiteri de corespondență cu confirmare de primire.

(6) Modelul de plic împreună cu elementele de identificare specifice pentru destinatar si pentru expeditor se stabilesc prin convenția încheiată între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Casa Națională de Pensii Publice și Compania Națională „Poșta Română” – S.A.”, se arată în Ordonanța guvernului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri