Candidatul PSD la Primăria Capitalei vorbește despre mandatul președintelui Nicușor Dan la Primăria Generală. Daniel Băluță îl descrie pe Dan ca pe un edil ale cărui păreri au coincis cu dorințele bucureștenilor
Daniel Băluţă, candidatul PSD pentru funcţia de primar al Capitalei, spune că Nicuşor Dan, care a deinut mandatul de primar până în acest an, „a fost o prezenţă necesară” în viaţa Bucureştiului şi a demonstrat, prin referendumul pe care l-a organizat că, viziunea sa reprezintă voinţa locuitorilor oraşului.
Viziunea lui Nicușor Dan a fost pe placul majorității bucureștenilor
„Să ştiţi că a fost o prezenţă necesară în viaţa acestui oraş. După cum am văzut, un număr impresionant de bucureşteni au aprobat un referendum, propunerile pe care el le-a făcut. Viziunea pe care a avut-o a demonstrat că reprezintă întru totul voinţa majorităţii bucureştenilor. Din acest motiv, faţă de alţi candidaţi, nu numai de acum, dar de-a lungul timpului, care credeau că (ştiu – n.r.) ce e mai bine pentru oameni, Nicuşor Dan a preferat să îi consulte pe oameni, să se consulte cu ei despre viziunea pe care o are şi s-a dovedit că într-un procent covârşitor oamenii au fost de acord. De aceea fac această remarcă”, a afirmat Daniel Băluţă în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă de Prima Tv.
Referendumul votat de bucureșteni trebuie pus în aplicare, spune Băluță
Băluţă spune că „este obligatoriu, nu este opţional” ca referendumul votat de bucureşteni să fie pus în aplicare, reprezentantul PSD declarându-se convins că legile care vor permite punerea în aplicare a rezultatului consultării publice vor fi adoptate de Parlament.
Conform referendumului local din 24 noiembrie 2024, peste 60% dintre bucureşteni au fost de acord ca repartizarea între Primăria municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului, iar peste 80% s-au pronunţat în favoarea programului de prevenire a consumului de droguri în şcoli.






























Comentează