Daniel Constantin: PSD înlătură orice om competent numai din răzbunare politică

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 05-09-2017

Actualizat: 05-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul Daniel Constantin consideră că schimbarea lui Victor Ponta din funcţia de preşedinte al Comisiei de afaceri europene a Camerei arată faptul că PSD înlătură orice om competent numai din răzbunare politică şi pentru a-şi impune voinţa absolut peste tot. "Nu mă miră faptul că Victor Ponta a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Comisiei de afaceri europene din Camera Deputaţilor. Victor Ponta a spus întotdeauna că nu vizează funcţii şi şi-a asumat pierderea acestei poziţii când a aderat la Pro Romania. Ce mă miră foarte tare este că PSD-ul înlătură orice om competent numai din răzbunare politică şi numai pentru a-şi impune voinţa absolut peste tot", a scris Daniel Constantin, marţi, pe Facebook.

El a făcut referire şi la deputatul Sorin Cîmpeanu, menţionând că acesta a fost înlocuit din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor unde era doar simplu membru. "Sorin Cîmpeanu, în afara calităţii de deputat, este rector al unei universităţi de prestigiu şi preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor. Era singurul reprezentant al mediului universitar în acea comisie. Restul membrilor comisiei sunt reprezentanţi ai învăţământului preuniversitar sau au alte profesii. Nu mai pun în discuţie anvergura internaţională a domnului Cîmpeanu, care în prezent deţine funcţia de preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei", a subliniat Daniel Constantin.

Potrivit acestuia, Sorin Cîmpeanu a fost înlocuit în cadrul comisiei de noua deputată de Mehedinţi Alina Teiş, care a depus jurământul de deputat cu o zi în urmă. "Am apreciat în luna mai acţiunea PSD care l-a păstrat pe Sorin Cîmpeanu în această comisie atunci când ALDE-le lui Tăriceanu, cu acelaşi dispreţ faţă de educaţie, a cerut schimbarea acestuia. Acum îmi dau seama că PSD-ul nu a pus atunci preţ pe valoarea lui Sorin Cîmpeanu, ci a fost probabil o încercare de a-l smulge din noua mişcare politică Pro România. Acesta este dispreţul pe care "noul" PSD îl arată sectorului educaţiei, punând accent pe oameni care învaţă la locul de muncă!", a opinat Daniel Constantin.

El a mai spus că, în calitate de preşedinte al Partidului Conservator şi de copreşedinte ALDE, în cei şapte ani cât a colaborat cu social-democraţii a cunoscut "un alt PSD decât cel de astăzi, schimbat probabil de noua viziune de conducere". "PSD-ul cu care eu am lucrat încerca întotdeauna să împartă puterea şi să nu pară un partid totalitar. Totalitarismul întotdeauna se transformă în dictatură. Astăzi PSD-ul vrea tot, din păcate. Toată puterea, toate funcţiile, într-un cuvânt să nu mişte nimeni în front", a apreciat deputatul.

Daniel Constantin subliniază că există instituţii publice unde ar trebui să domine echilibrul politic."În acest moment, funcţiile din cadrul acestor instituţii, şi nu numai, sunt proprietatea exclusivă a unui singur om - Liviu Dragnea. Urmează în curând numiri la Curtea de Conturi şi la Autoritatea de Audit, unde probabil vor fi numite tot persoane apropiate preşedintelui PSD", a susţinut deputatul. Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Ioan Munteanu, a anunţat marţi în plen că Victor Ponta nu mai este membru al acestui grup şi va pierde şi funcţia de preşedinte de comisie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri