Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Fenechiu despre lipsa de cvorum: 'Această întârziere vizează o formă de presiune pe ministru - 'Poate te răzgândeşti, Tudorele'

machiavelli.ro
daniel fenechiu

Senatorul PNL Daniel Fenechiu consideră că lipsa de cvorum din plenul Senatului pentru dezbaterea moţiunii simple pe Justiţie ar putea însemna "o formă de presiune" pe ministrul Tudorel Toader, astfel încât acesta să se "răzgândească" şi să dea ordonanţele dorite de PSD, potrivit agerpres.ro.

"Probabil că această întârziere vizează o formă de presiune pe ministru - 'Poate te răzgândeşti, Tudorele, şi poate vei da ordonanţele pe care vrem să le dăm'. Pentru că, în situaţia în care ministrul este demis - şi în PSD este destul de multă nemulţumire -, ei ajung la mâna preşedintelui. Pe de altă parte, dacă nu ajung la mâna preşedintelui să îşi treacă viitorul ministru prin Parlament, procedura durează şi nu uitaţi că, săptămâna viitoare, domnul Dragnea are un termen care poate fi termenul final, motiv pentru care este posibil ca luni seară realitatea politică a României să fie alta. Aşa cum bine ştiţi, instanţa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a pus în vedere avocaţilor să fie pregătiţi cu notele scrise şi cu concluziile pe fond, ca după cele două audieri să rămână în pronunţare", a afirmat Fenechiu miercuri, după suspendarea şedinţei de plen a Senatului.

Citește și: Nimeni nu știa aceste detalii! Cum a câștigat Adelina Pestrițu primii bani și pe ce i-a cheltuit

Referitor la solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, amânată în Comisia juridică, Fenechiu crede că "există o înţelegere între PSD şi ALDE ca să tragă de dosarul lui Tăriceanu până se prescrie sau această chestiune se întâmplă ca să îl ţină pe Tăriceanu prizonier într-o pânză de păianjen".

"PNL, USR şi PMP au făcut un front comun, am încercat să ne susţinem reciproc toate iniţiativele, iar preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a scris o scrisoare deschisă preşedintei CSM, în care i-a cerut să sesizeze CCR cu existenţa unui conflict de natură constituţională între Senat şi Parchetul General, constând în împrejurarea că Senatul României încalcă toate termenele procedurale. Termenul în care trebuia să soluţioneze această solicitare a Parchetului a fost depăşit de cinci ori. Suntem într-o situaţie în care Senatul nesocoteşte propriul Regulament, dispoziţiile Constituţiei şi ale legii şi face mişto nu doar de parlamentari, ci şi de români", a adăugat Fenechiu.

Citește și: Lovitură pentru toți operatorii de telefonie mobilă! Aceștia sunt trași la răspundere

El a subliniat că deşi a avut un dialog civilizat cu ministrul Tudorel Toader de-a lungul ministeriatului său pe diverse teme, acesta a fost fără finalitate.

"Eu am vorbit cu domnul Toader pe anumite polemici pe care le-am avut pe parcursul ministeriatului său. Trebuie să recunosc că am avut întotdeauna cu domnul Toader o discuţie civilizată, fără finalitate întotdeauna, dar nu pot să reproşez domnului Toader că a refuzat dialogul cu mine Că a fost inutil, e o altă problemă, dar de dialogat, am dialogat", a mai spus Fenechiu.

Citește și: Victorie pentru Klaus Iohannis! A câștigat războiul cu Ministerul Apărării

Moţiunea simplă "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader", iniţiată de PNL şi USR, care trebuia dezbătută de Senat, a fost amânată miercuri pentru a doua oară, din cauza lipsei de cvorum.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.