Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Olteanu, președinte ALDE: Miliarde de euro din partea Guvernului Cîțu pentru 'băieții deștepți', ZERO fonduri pentru școli, grădinițe, dispensare

daniel olteanu ALDE

Ipocrizie, incompetență și lipsă de interes pentru România reală. Sunt acuzațiile dure pe care liderul liberal-democraților, Daniel Olteanu, le aduce Guvernului Cîțu în contextul în care Executivul a notificat administrațiile locale că a epuizat bugetul alocat Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pentru anul în curs.

Președintele ALDE susține că demersul guvernanților actuali este "o adevărată crimă pentru mediul rural", unde investițiile în școli, grădinițe, dispensare, drumuri, rețele de apă și canalizare, investiții aflate în derulare, urmează să fie sistate din lipsă de fonduri, chiar într-un moment în care premierul Cîțu anunță creștere economică record. Olteanu subliniază că "această creștere economică, dacă există, e numai pentru «băieții deștepți», care fac miliarde de euro împrumutând România la cel mai mare cost din Uniunea Europeană". Liderul ALDE atrage atenția că, în lipsa fondurilor europene, singura salvare pentru comunitățile rurale în primul rând este Programul Național de Dezvoltare Locală și afirmă că sistarea investițiilor în zonele cele mai defavorizate arată un nou nivel al incompetenței Guvernului Cîțu.

"Într-un moment în care premierul Florin Cîțu anunță plin de emfază creștere economică record, Guvernul Cîțu invită în scris autoritățile locale SĂ SISTEZE investițiile în școli, grădinițe, dispensare, rețele de apă și canalizare, și să lase drumurile de pământ așa cum sunt – o adevărată crimă pentru mediul rural.

Pentru Guvernul PNL – USRPLUS, creșterea economică, dacă există, trebuie să o simtă „băieții deștepți”, în primul rând cei care fac miliarde de euro împrumutând România la cel mai mare cost din Uniunea Europeană.

România reală are nevoie de școli, de grădinițe, de rețele de apă și canalizare, are nevoie de ambulanțe care să nu mai rămână împotmolite în drumuri de pământ.

Din luxul din birourile Guvernului, alimentat de miliardele de euro pe care le lasă ca datorie cei care conduc acum România, Cîțu și ai lui nu au de unde să știe care sunt nevoile românilor.

În lipsa fondurilor europene, care au fost epuizate pentru aceste nevoi, singura salvare pentru a continua aceste proiecte este Programul Național de Dezvoltare Locală.

Acum, la mijlocul anului, într-o lună perfectă pentru a accelera viteza de execuție a tuturor obiectivelor începute, Guvernul României le transmite autorităților locale nu o invitație de a grăbi realizarea acestora și de a gândi proiecte noi, ci opțiunea de a le sista pe cele aflate în plin șantier", a declarat Daniel Olteanu.

Liderul ALDE a menționat că bătaia de joc a Guvernului la adresa românilor din zonele care au nevoie de investiții este o nouă încercare de a acoperi tunurile ascunse în spatele pandemiei.

"Sunt copii care merg kilometri pe drumuri pline de noroaie, pentru că microbuzele școlare nu pot avea acces din cauza nivelului de degradare, iar Guvernul PNL – USRPLUS nu are nicio tresărire în a-și bate joc de ei. Sunt copii care învață în grădinițe sau școli fără autorizații sanitare sau de securitate la incendiu, iar Guvernul PNL – USRPLUS le transmite că viața lor nu contează.

Acesta e mesajul cinic al Guvernului Cîțu: împrumuturile de miliarde de euro sunt făcute pentru îmbogățirea „băieților deștepți”, nu pentru finanțarea nevoilor de dezvoltare a țării, nu pentru reducerea decalajelor de dezvoltare.

Invitația la sistarea investițiilor în grădinițe, școli, rețele de apă și canalizare sau drumuri de pământ, invitație lansată într-o lună perfectă pentru sectorul construcțiilor, arată un nou nivel al incompetenței acestui Guvern. Guvernul Cîțu și-a făcut bugetul, Guvernul Cîțu l-a înaintat Parlamentului, majoritatea PNL – USRPLUS a votat bugetul pe care și l-a dorit.

Nu, România nu a rămas fără bani. România are fonduri suficiente, dar împrumuturile de miliarde de euro sunt folosite pentru tunurile ascunse în spatele pandemiei", a spus președintele liberal – democraților, Daniel Olteanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.