Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniela Iliescu este nou director general al Patria Bank, începând de luni

Patria Bank
Patria Bank

Patria Bank (PBK), rezultatul fuziunii prin absorbţie dintre fosta Bancă Comercială Carpatica şi Patria Bank, a anunţat luni că Daniela Elena Iliescu este nou director general al băncii, relatează news.ro

”În conformitate cu prevederile art. 234 alin. 1) lit. g) din Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Patria Bank SA vă aduce la cunoştinţă faptul că de la data de 15 iulie 2019, data comunicării aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, Daniela Elena Iliescu începe să-şi exercite atribuţiile aferente calităţii de director general, membru al Comitetului Directorilor în cadrul Patria Bank”, arată un comunicat transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Banca a raportat pierderi de 2,29 milioane lei în primul trimestru, comparativ cu un rezultat negativ de 19,01 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Veniturile totale din exploatare au fost de 39,59 milioane de lei, faţă de 30,87 milioane de lei în perioada similară a anului 2018, arată raportul transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Ca urmare a programului de restructurare pe care banca l-a prevăzut în bugetul pe anul 2019 (remodelarea reţelei teritoriale de la un număr de 81 de unităţi la 46 de unităţi cu o scădere corespunzătoare a bazei de costuri), "se observă o redimensionare a bilanţului; astfel, totalul activelor la 31 martie 2019 înregistrează o scădere cu circa 10% faţă de 31 martie 2018 şi o scădere de 4,6% faţă de 31 decembrie 2018 corespunzătoare reducerii datoriilor privind clientela (conturi curente şi depozite)", arată un raport al băncii.

Patria Bank este rezultatul fuziunii prin absorbţie dintre fosta Banca Comerciala Carpatica (ca entitate absorbantă) şi fosta Patria Bank (ca entitate absorbită).

Noua instituţie bancară are peste 240.000 de clienţi şi o capitalizare de 256,7 milioane lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.