Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Danone are un nou director general: este vorba despre fostul şef al producătorului de ciocolată Barry Callebaut

danone

Consiliul de Administraţie al Danone a anunţat luni că l-a numit pe Antoine de Saint-Affrique în funcţia de director general, începând din 15 septembrie 2021, transmite Reuters, informează Agerpres.

Saint-Affrique anunţase în 22 aprilie că va demisiona la finalul lunii august din funcţia de director general al producătorului elveţian de ciocolată Barry Callebaut, ceea ce a alimentat speculaţiile că este favorit pentru a deveni noul şef al Danone.

În martie, Emmanuel Faber a fost demis din funcţia de preşedinte director general al Danone din cauza divergenţelor cu acţionarii, care solicitau îmbunătăţirea guvernanţei şi a rezultatelor financiare.

Cel mai mare producător mondial de iaurt a anunţat anul trecut că va scoate la vânzare activităţi cu o valoare de 500 de milioane de euro, iar structura managerială va migra spre una concentrată mai mult pe geografie decât pe grupe de produse.

Citește și: EXCLUSIV Angajații de lux ai României: peste 50 de bugetari au salarii care depășesc 50.000 de lei pe lună

Conducerea grupului francez a avut dificultăţi în a relansa Danone, pe fondul competiţiei de pe piaţa din Europa, dar şi din cauza creşterii preţurilor la lapte şi a apariţiei unor noi competitori, precum Chobani în SUA. În 2020, compania a pierdut un sfert din valoarea de piaţă.

Grupul Danone a demarat investiţia în România în 1996, prin achiziţia fostei unităţi Mioriţa Fundeni. Începând din 2013, Danone România a devenit centrul regiunii Europei de Sud-Est, care include România, Bulgaria, Grecia şi ţările Adriatice, servind o piaţă potenţială de peste 60 de milioane de consumatori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.