Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BREAKING: Darius Vâlcov primește atribuții oficiale pentru evaluarea Guvernului Viorica Dăncilă. Raportul final - după 15 februarie

valcov

Guvernul Viorica Dăncilă se reunește, miercuri, la Palatul Victoria, în prima ședință de Executiv din noul an. Pe agenda oficială figurează adoptarea unui memorandum potrivit căruia Darius Vâlcov va coordona un „Raport privind indeplinirea Programului de guvernare în anul 2018”, analiză care va fi publicată sub forma unui volum editorial în 500 de exemplare.

„Complexitatea Programului de guvernare, dar şi multitudinea de măsuri şi acţiuni întreprinse fac necesară evaluarea stadiului de îndeplinire a prevederilor Programului de guvernare, într-un mod comprehensiv şi interdependent, care să pună în evidenţă toate acţiunile întreprinse pe fiecare domeniu în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate prin Programul de guvernare”, se explică în memorandum.

De asemenea, în document se arată că elaborarea unui raport cu privire la realizarea Programului de guvernare de către fiecare instituţie guvernamentală va reprezenta „un demers util pentru îndeplinirea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public”.

Pentru a asigura obiectivitate evaluării activităţii guvernamentale în anul 2018 propunem ca aceasta să fie efectuată de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care are rolul de a elabora studii şi sinteze macroeconomice precum şi de a fundamenta principalele măsuri de politică economică în concordanţă cu Programul de guvernare (...) Având în vedere complexitatea unui asemenea raport, propunem ca procesul de analiză şi elaborare să fie coordonat de consilierul de stat pe probleme”, se arată în document.

Consilierul lui Dăncilă pe probleme economice este Darius Vâlcov.

Raportul va conține următoarele capitole: Principalele rezultate economico-sociale; Modul de realizare a celor 115 acţiuni prioritare; Investiţii publice şi investiţii în parteneriat public-privat; Programe guvernamentale şi scheme de ajutor de stat; Politica fiscal bugetară; Absorbţia fondurilor europene - acţiuni şi realizări.

Calendarul propus pentru raport este:

- Până la data de 1 februarie, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va transmite fiecărui minister evaluările parţiale pe fiecare domeniu din Programul de guvernare, pe baza situaţiei prezentate de acestea pe parcursul lunii octombrie 2018

- Până la data de 15 februarie, fiecare instituţie care are responsabilităţi sau contribuţii la îndeplinirea angajamentelor din Programul de guvernare va transmite pe e-mail la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză propunerea acestora pentru forma finală a capitolului, cu includerea tuturor realizărilor din anul 2018.

- Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va prezenta în Guvern Raportul însoţit de un memorandum care să evidenţieze, în sinteză, realizările din 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.