În coaliția de guvernare s-a stabilit, după analizele de miercuri și joi, să se negocieze mai departe între PSD și PNL pentru organizarea alegerilor prezidențiale în luna septembrie, așa cum și-au dorit social-democrații și așa cum a fost înțelegerea inițială, fiind luate în calcul două posibile date pentru primul tur.
Prima variantă de lucru cu care se negociază mai departe între PSD și PNL este ca turul 1 al alegerilor prezidențiale să fie pe 15 septembrie sau pe 29 septembrie, urmând ca turul 2 (finala) să fie pe 29 septembrie sau pe 13 octombrie.
Negocierile continuă, iar în coaliție s-a decis ca varianta finală să fie agreată până marțea viitoare. Guvernul ar urma, astfel, să aprobe în ședința de săptămâna viitoare calendarul alegerilor prezidențiale.
PSD și PNL spun că vor avea candidat propriu la prezidențiale.































Comentează