Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Date de ULTIMĂ ORĂ - Votul din diaspora s-a încheiat în 777 de secții/ STATISTICA de la ora 8

Ultima Ora breaking news

Ministerul Afacerilor Externe informează că prima zi a votului în străinătate, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, s-a încheiat în 777 de secții de votare din Europa, Asia, Africa și Australia, iar până la 23.00, ora României au votat 94.109 de români, potrivit datelor furnizate de BEC.

„Prima zi de votare continuă în secțiile din: Argentina, Brazilia, Canada, Columbia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, SUA, Uruguay, Venezuela, iar în Noua Zeelandă și Australia a început deja a doua zi de votare”, au transmis reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Până sâmbătă, ora 7.00, au votat 96.044 de români, iar 17.503 sunt votanți prin corespondență.

„În cazul secției de votare nr. 427 din Savona, Italia, ca urmare a unei situații de forță majoră (cod roșu de inundații) survenită în cursul serii, autoritățile locale au notificat Consulatul General al României la Torino, solicitând evacuarea clădirii în care se află secția de votare în cauză. MAE face precizarea că procesul de vot aferent primei zile nu a fost afectat în niciun fel la această secție”, mai arată sursa citată.

De asemenea, în vederea asigurării desfășurării în condiții optime a procesului de vot pentru zilele de sâmbătă și duminică, Consulatul General al României la Torino a întreprins demersuri în regim de urgență și a identificat o nouă locație în aceeași localitate, schimbarea locației urmând a face obiectul aprobării de către AEP. Noua locație identificată pentru secția de vot menționată este: Palazzo Comunale, Piazza Sisto IV, Savona.

MAE mai recomandă ca cetățenii români aflați în străinătate pe durata alegerilor prezidențiale care nu au votat deja să se prezinte la vot încă de sâmbătă pentru a evita aglomerarea în ultima zi.

Sursa menționată mai spune că românii care votează în străinătate pot accesa harta interactivă a secțiilor de votare pe site-ul oficial al MAE: http://www.mae.ro/maps/4083.

UPDATE

În a doua zi a votului în diaspora au votat 96.477 de români la secțiile deschise în străinătate până sâmbătă, ora 8.00, iar 17.503 sunt votanți prin corespondență, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit BEC. Comparativ, la aceeași oră, la primul tur au fost 79.336.

Până sâmbătă, la ora 8.00, 96.477 de români au votat la secțiile organizate în străinătate pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor, față de 79.336 câți au votat în primul tur la aceeași oră. De asemenea, 17.503 sunt votanți prin corespondență.

În total, până sâmbătă, la ora 8.00, au fost 113.980 de votanți în Diaspora.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.