'Dați un vot rațional, un vot înțelept!' - Ilie Bolojan iese la rampă cu un apel către bucureșteni

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 07-12-2025 16:09

Article thumbnail

Sursă foto: Captură TV

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a transmis duminică un mesaj mobilizator pe Facebook, îndemnând alegătorii să profite de ultimele ore rămase până la închiderea urnelor.

„Încă 5 ore de vot

Îi îndemn pe bucureșteni și pe cetățenii din celelalte localități unde azi sunt alegeri parțiale să vină la vot și să voteze.

Votați oameni pricepuți și corecți, votați buni administratori pentru localitățile dumneavoastră. Dați un vot rațional, un vot înțelept!

Haideți la vot, fiindcă țara se schimbă în bine, cu fiecare localitate și cu fiecare primar care muncește cum trebuie pentru comunitatea lui.”, scrie liderul PNL.

Aproximativ 1,8 milioane de alegători cu drept de vot sunt așteptați la urne pentru alegerea Primarului Capitalei. Pe buletinul de vot se află 17 candidați, deși doi dintre ei s-au retras și și-au anunțat susținerea pentru alți competitori.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri