DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

De ce i-a deportat Stalin pe tătarii din Crimeea - legătura dintre tătari și naziști

tatari
În mod suprinzător pentru cei care nu cunosc culisele istoriei acestei bucăţi de pământ, tătarii crâmleni sau crimeeni refuză orice demers care i-ar aduce din nou sub tutela Moscovei. Şi asta pentru că tătarii crimeeni au încă proaspete în minte nenumăratele tragedii individuale provocate de decizia satrapului roşu de la Kremlin, Iosif Visarionovici Stalin, de a-i deporta pe tătari în Uzbekistan. Drama din mai 1944 Drama tătarilor crimeeni a început în 11 mai 1944. Comitetul de Stat al Apărării din Uniunea Sovietică, întrunit sub preşedinţia lui Stalin, a decis deportarea în întregime a acestei populaţii. Sarcina de a duce această decizie până la capăt i-a revenit unuia dintre cei mai duri ofiţeri ai NKVD-ului, Ivan Alexandrovici Serov, omul de încredere al lui Stalin şi al şefului aparatului de represiune sovietic, Lavrenti Beria. Ivan Alexandrovici Serov nu a avut nevoie decât de o săptămână pentru a organiza deportarea tătarilor. În data de 18 mai 1944, trupele NKVD erau deja prezente în satele tătărăşti din Crimeea. Deportarea tătarilor era bazată de un scenariu simplu: trupele NKVD înconjurau satul. Apoi, tătarii erau anunţaţi că vor fi deportaţi peste două ore şi că au voie să îşi ia cu ei doar ceea ce pot transporta în mână. Apoi, tătarii erau urcaţi în camioanele NKVD şi duşi până în cea mai apropiată gară, unde erau apoi înghesuiţi în vagoane de vite. Condiţiile în care erau transportaţi tătarii din Crimeea nu difereau prea mult de cele în care naziştii îi transportau pe evrei la Auschwitz. Foarte mulţi tătari au murit din cauza condiţiilor în care au fost transportaţi. Sunt mărturii ale supravieţuitorilor care arată că primele raţii de hrană le erau oferite deportaţilor abia atunci când garniturile de tren ajungeau prin stepele Kazahstanului. Apă nu primeau decât foarte rar. Ajunşi în Uzbekistan, tătarii erau debarcaţi şi forţaţi să mărşăluiască între 100 şi 200 de kilometri în condiţii dure. Documentele epocii arată că au fost situaţii în care supravieţuitorii drumului infernal de pe calea ferată au improvizat plute, pe care i-au aşezat pe bătrânii fără puteri şi pe copiii mici, apoi aceste plute erau trase în sus, pe cursul râurilor, până în zonele desemnate de ofiţerii NKVD drept vatră a viitoarelor aşezări. Bineînţeles, tătarii deportaţi au fost supuşi unui adevărat regim de exterminare. Documente din arhivele sovietice arată că întregul popor al tătarilor din Crimeea a fost deportat în trei zile. În seara de 18 mai, au fost deportate aproximativ 90.000 de persoane. În seara de 19 mai, au mai fost deportate încă aproximativ 165.000 de tătari, iar în data de 20 mai au fost trimişi dincolo de Munţii Ural încă 174.000 de tătari. Până la prăbuşirea Uniunii Sovietice, tătarii crâmleni nu au avut voie să se întoarcă acasă. După anul 1991, însă ei au început să revină pe vechile lor pământuri, ocupate acum de ruşi. În total, în prezent, circa 300.000 de tătari au revenit în Crimeea, urmaşii celor deportaţi de Stalin. În Uzbekistan mai trăiesc circa 450.000 de tătari – cei deportaţi şi urmaşii lor – care nu au mai reuşit să revină acasă. În Turcia trăiesc circa cinci milioane de urmaşi ai tătarilor care au fugit din Crimeea în Imperiul Otoman după ce ruşii au ocupat peninsula, în timpul împărătesei Ecaterina a II-a. Iar aproximativ 50.000 de tătari mai trăiesc în Dobrogea şi în Cadrilater. Motive de ură Decizia de a deporta un popor întreg a fost luată de Stalin din ură şi din teamă. În perioada războiului civil care a urmat revoluţiei bolşevice, tătarii au fost una dintre populaţiile care s-au împăcat cel mai greu cu jugul bolşevic. Crimeea a fost ultimul colţ de pământ din Europa unde au rezistat armatele antibolşevice, iar mulţi dintre cei care s-au opus terorii roşii cu arma în mână au fost îmbarcaţi în flota baronului Peter Wranghel, adică rămăşiţele flotei imperiale ruse din Marea Neagră, şi s-au refugiat la Constantinopole. Tătarii care au rămas în Crimeea au trebuit să suporte un regim deosebit de dur. Pentru că marxiştii considerau că religia ar fi ”opiumul popoarelor”, multe moschei au fost închise şi transformate în magazii. Pământurile tătarilor au fost confiscate şi administrate în colhozuri, gospodării agricole colective care au inspirat mai târziu şi Cooperativele Agricole de Producţie din România. Duritatea bolşevicilor ruşi faţă de tătari era sporită deoarece mulţi dintre ei socoteau că au ocazia să îşi ia o revanşă istorică pentru ceea ce istoriografia rusească numeşte ”jugul mongol”, adică dominarea cnezatelor ruseşti de către hanatele mongole şi tătăreşti. Ura reciprocă dintre tătari şi ruşii din Crimeea era atât de accentuată încât după ce Germania nazistă a intrat în război contra Uniunii Sovietice, mulţi tătari au luat arma în mână pentru a lupta contra bolşevicilor. În Crimeea s-au format aşa-numitele Comitete Naţionale Tătăreşti, care au început să stârpească pe cont propriu formaţiunile de sabotori bolşevici rămase în peninsulă. Mai mult, zeci de mii de tătari, atât cei din Crimeea, cât şi cei de pe Volga, au decis să se înroleze în armata germană. Documentele naziste arată că au existat circa 70.000 de musulmani, care au format 26 de batalioane, care au primit uniforme SS şi au fost trimise pe front să lupte împotriva bolşevicilor. Valoarea militară a tătarilor din Crimeea l-a impresionat inclusiv pe şeful SS, criminalul Heinrich Himmler. Sub impresia eroismului tătarilor, Himmler şi-a revizuit teoria superiorităţii rasiale. Dacă până atunci, Himmler susţinea existenţa unei presupuse rase superioare, Herrenvolk, reprezentată de arieni, care ar fi predestinaţi istoric să domine ceea ce el numea rase inferioare, Untermensch, şeful SS a decis că arienii nu sunt singura rasă superioară şi a început să spună că tătarii fac parte dintr-o rasă superioară, la rândul lor, rasă care a dominat Asia şi din care ar fi făcut parte mari cuceritori, precum Attila, Gingis-Han, Tamerlan, dar şi strămoşii japonezilor, aliaţi cu germanii. Himmler aprecia religia musulmană, pe care, spre deosebire de Creştinism, o credea potrivită pentru un războinic. Şeful SS încerca să reînvie, pe de altă parte, vechea religie păgână a germanilor. Tătarii erau îndemnaţi să se înroleze în armata nazistă şi de către liderii lor religioşi, care credeau că pot distruge bolşevismul ateist. Ca o paranteză, însuşi marele muftiu al Ierusalimului a mers în Bosnia pentru a-i încuraja pe musulmanii din Balcani să se înroleze în SS pentru a lupta împotriva comuniştilor şi a evreilor. Înfrângerea germanilor i-a lăsat pe tătarii din Crimeea la discreţia duşmanilor lor ruşi. Iar decizia de a deporta acest popor în totalitatea sa nu a putut fi îmblânzită nici măcar de faptul că, totuşi, 20.000 de tătari crâmleni au luptat în rândurile Armatei Roşii. Ca o paranteză, deportarea in integrum a tătarilor din Crimeea a avut consecinţe economice dezastruoase. Pentru ani la rând, cultura tutunului a dispărut în peninsula care producea unele dintre cele mai fine şi mai apreciate soiuri de tutun din lume, iar creşterea cămilelor, o ocupaţie tradiţională a tătarilor, a dispărut aproape cu totul, la fel ca şi creşterea cailor de rasă. Tătarii din Crimeea au putut să îşi regăsească pământurile strămoşeşti abia după destrămarea Uniunii Sovietice. Mulţi dintre ei se luptă cu ruşii care controlează administraţia locală pentru a-şi recupera proprietăţile. Iar posibila trecere a peninsulei în componenţa Rusiei ar putea genera un nou exod al tătarilor, către fraţii lor de sânge din Turcia. sursa: Romania Libera

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.