Premium
Răspunsul la întrebarea din titlu e simplu și ardelenește de scurt: ca să aibă la ce să dea drumul când îi va veni și lui vremea.
Să ne lămurim. Cioloș nu e venit chiar cu pluta și nici nu e e atât de novice în ale politicii cum pare. Cu eticheta de tehnocrat lumea asociază o serie de alte atribute cum ar fi: naiv, idealist, Don Quijote.
Să nu uităm că noul premier coboară din lumea rechinilor de la Bruxelles în lumea rechinilor de la București. Cinci ani comisar european, în aerul rarefiat al politicii europene, îți dezvoltă măcar instinctele de supraviețuire în fața prădătorilor.
Nu, Cioloș nu se teme de protectorii politici ai lui Raed Arafat, de altfel, bine cunoscuți și cu forță în Parlament și în media.
De altceva se teme Cioloș, mai mult decât de Ponta, Oprea și Antena3. Bun cititor al cifrelor și comportamentelor instituționale (deprinderi bruxeleze, deh), fostul comisar pe agricultură înțelege foarte bine în ce realitate a nimerit.
Nici n-a apucat să ia în primire scaunul de șef al Executivului și Cioloș a aflat contextul românesc în care s-a suit pe cea mai înaltă poziție guvernamentală.
Clubul Colectiv nu e nici pe departe un accident izolat. De ajuns să afli că doar 9% din unitățile școlare din România au aviz de funcționare ISU. Alte mari instituții și locuri publice care găzduiesc mii și zeci de mii de participanți (stadioane, complexe comerciale, instituții de stat) sunt în aceeași situație. Adică, extrem de vulnerabile la un scenariu de incendiu în care lucrurile pot sfârși la fel de prost ca și la concertul de la Colectiv.
Funcționari care iau șpagă sau aleargă după ”sponsorizări” se vor mai găsi și de mâine înainte. Primari care să semneze autorizații de funcționare cu ochii închiși avem cu duiumul. Reguli și proceduri care sunt ocolite iresponsabil? E prea groasă cartea de instrucțiuni ca să o citească cineva din scoarță în scoarță.
DNA poate depune mărturie că, la doi ani după ce ridică funcționari și demnitari pe bandă rulantă, în fiecare zi mai apare câte un nou ”mușteriu”, din exact aceeași categorie și cu exact același modus operandi.
Cioloș știe exact peste ce țară a venit prim-ministru. Probabilitatea să se mai prăbușească un avion și nimeni să n-ajungă la el în munți sau în vreun lac înghețat nu e deloc mică.
Ei, bine, ce va face atunci Cioloș? Cum va răspunde emoției publice în căutare de responsabili pentru o nouă tragedie? Ce cap va servi mulțimii furioase atunci când aceasta va mărșălui pe străzi cerând demisii?
Dacă l-ar schimba acum pe Arafat cu un ”no name”, pentru că e greu să găsești eroi precum medicul palestinian care să umple riscanta poziție de la Situații de Urgență, cât de expus ar fi chiar premierul în eventualitatea (deloc exclusă) a unei noi tragedii?
Vor cere oamenii demisia unui ”Popescu de la ISU”? Puțin probabil. Emoțiile mari cer sacrificii mari. Cioloș a putut remarca faptul că, în vârtejul mâniei populare stârnite de moarte tinerilor din Colectiv, oamenii au ocolit inconștient numele lui Arafat, atunci când au cerut să se rostogolească capete. Și asta pentru că doctorul mai avea suficientă popularitate cât să nu atragă spre el valurile de energie negativă.
Ei, bine, dacă Cioloș va fi puțin erodat în cazul unui asemenea eveniment, mai puțin decât era Ponta după trei ani de guvernare (ceea ce e foarte posibil în următorul an), atunci poporul se va mulțumi cu un Arafat, deja bine clătinat de pe soclu, dar suficient de ”mare” prin simbolistică pentru a hrăni ”fiara rănită” a emoției colective.
Sună, desigur, cinic. Sună foarte politic pentru un biet tehnocrat. Dar cum să-ți protejezi scaunul și buna reputație în țara în care lungul șir al victimelor neglijenței și corupției nu se va întrerupe într-o singură generație?
Întrebarea mai rămâne doar dacă Arafat va fi dispus să-și asume statutul ingrat de ”sacrificat”. Pentru că, data viitoare, sigur nu mai scapă.
