De ce a murit Nosfe de la Șatra Benz

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 16-10-2022

Actualizat: 16-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Șatra Benz facebook

Nosfe de la Șatra Benz a murit subit la 37 de ani, imediat după concert. Șatra Benz a anunțat că fondatorul trupei lor, Nosfe, a murit duminică.

Nosfe ar fi făcut infarct în somn, în seara de 15 spre 16 octombrie. Aceasta ar fi cauza care i-a provocat decesul „unchiului” de la Șatra Benz., care avusese concert cu puţin timp înainte, anunță b1tv.ro.

"La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează.

Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani.

De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv.

S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații

Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea", anunță surse judiciare.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri