Premium
Recentul vot - al doilea deja - în cadrul ONU pe problema confruntării armate ruso-ucrainene în curs de desfășurare nu a schimbat mult percepția lumii înconjurătoare atât în ceea ce privește esența conflictului, cât și în ceea ce privește justețea, după părerea Moscovei, a începerii acesteia și a fazei ei actuale, foarte periculoasă pentru întreaga planetă. În cele opt luni de la începerea acțiunilor de luptă, numărul țărilor care nu sprijină Rusia chiar a crescut, iar cei care par să simpatizeze cu Moscova sunt încă și mai puțini susține Iuri Sigov, jurnalist specializat pe probleme internaționale în Nezavisimaia Gazeta preluat de Rador.
Da, toate aceste rezoluții, atunci când se votează în ONU, nu înseamnă absolut nimic din punct de vedere practic și nu au nicio influență asupra cursului conflictului ruso-ucrainean. Însă acestea reprezintă o hârtie de turnesol a modului de raportare la nivel internațional față de Rusia însăși și față de politica dusă de ea în Ucraina. Mai mult de atât: liderii țărilor care deocamdată nu condamnă Rusia dau clar de înțeles că cu cât operațiunea militară împotriva Kievului va continua mai multă vreme, cu atât mai slabe vor fi pozițiile celor care ieri încă mai împărtășeau punctul de vedere rusesc asupra a ceea ce se întâmplă pe fronturile ruso-ucrainene.
Care sunt principalele motive pentru care, cu toată corectitudinea scopului în sine al acțiunilor de luptă ale Moscovei împotriva Ucrainei la nivel internațional, nu numai că ea nu primește un sprijin mai mare, dar este și condamnată tot mai des? Aș împărți aceste motive în trei principale – de imagine, informaționale și pur militare.
Voi începe cu motivele militare, pentru că pe ele se bazează toți ceilalți, indiferent de cine și de câte ori va vorbi la briefing-urile de presă și de ce date despre vreo bătălie ruso-ucraineană ar apărea.
Pentru început, doar fapte. De partea Ucrainei participă în lupte mercenari din peste 50 de state (și nu numai țările NATO). Tot mai adesea serviciile speciale rusești înregistrează participarea directă la lupte de partea Ucrainei a unor unități de personal dintr-o serie întreagă de state neprietenoase cu Rusia. Cine li se opune? Exclusiv armata rusească și subunitățile armate din teritoriile ucrainene care au fost recent incluse în componența Federației Ruse.
Chiar dacă un număr limitat de state votează în ONU în favoarea Moscovei (sau nu o condamnă), totuși, o serie de lideri ai acestora, precum și alți lideri au propus Rusiei ajutor în sfera militară, inclusiv atât participarea subunităților lor armate (indiferent sub ce formă - în uniforma rusească sau cea proprie, națională) de partea rusă, cât și prin livrarea de arme și muniții. Este vorba de Iran, Siria, Coreea de Nord, o serie de țări din Africa și America Latină.
În mod intenționat nu amintesc aici de structuri presupuse "de alianță" precum OTSC (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă), OSC (Organizația pentru Cooperare de la Shanghai) și BRICS, din partea cărora Rusia nu trebuie să se aștepte la niciun ajutor militar - și sub nicio formă. În același timp, nu are importanță ce acorduri au fost semnate și cu cine, care sunt mecanismele de luare a deciziilor de către China sau India cu Armenia și cu Kîrgîzstan în ceea ce privește cooperarea militară cu Federația Rusă. Să se vrea, se pot găsi întotdeauna mai mult decât suficiente scheme și opțiuni. Dar nimeni nici nu vrea, dar nici nu încearcă să ajute Rusia în acest domeniu.
Cu toate acestea, dacă unele tipuri de arme ajung totuși în dotarea militarilor ruși, atunci în ceea ce privește forța vie (folosind termeni bine stabiliți: dacă "pentru ei" sunt mercenari, atunci "pentru noi" sunt voluntari), Rusia nu primește niciun sprijin. De ce? Judecând după tonul și acțiunile pe care Moscova le întreprinde la nivel politic, s-a decis să nu se mizeze pe acest lucru. Iată însă că partea adversă, tocmai prin forța externă, compensează în mod semnificativ pierderile înregistrate în rândul propriilor militari.
Nu este exclus să existe mulți din diferite țări, care ar dori să meargă să lupte de partea rusă. Mai ales cei care văd în Federația Rusă singura contrapondere reală la sistemul de relații internaționale care se configurează în prezent. Dar imaginea pe care mass-media occidentală a creat-o despre Rusia în mințile unui public străin foarte larg în ultimele opt luni, de la susținerea fățișă la orice nivel - de la votul în ONU până la percepția poziției Rusiei de către cetățenii de rând, chiar și cei mai binevoitori în ceea ce o privește-, rămâne extrem de negativă.
Pe parcursul întregii acestei perioade de opt luni de zile, de dimineață până seara în mijloacele de informare în masă occidentale importante (nimeni nu folosește altceva în Africa, America Latină și Asia) imaginea Rusiei este defăimată intenționat. În timp ce imaginea Ucrainei este glorificată la extrem și este pezentată ca ceva de eliberare populară și care luptă împotriva "agresorului și a ocupantului". De acestea sunt legate și problemele așa-numitului mesaj extern - adică a mesajului general de stat de politică externă, pe care Moscova îl propune tocmai pentru înțelegerea poziției ei în ceea ce privește Ucraina.
În prima etapă, acest mesaj a fost concentrat în jurul suferințelor locuitorilor din Donbass și a protecției populației vorbitoare de limbă rusă de acolo. Însă el este clar pentru noi. Dar Occidentul colectiv și mass-media mondială controlată de acesta ori l-au ignorat cu totul, fie l-au denaturat complet. Când însă a început operațiunea militară specială, Rusia propunea lumii exterioare mesajul de salvator nu al Ucrainei, ci practic al întregii "umanități non-occidentale", de apărător al viitorului planetei în fața obscurantismului și opresiunii occidentale.
Dar ... Din nou, la acest mesaj nu reacționează nicidecum nici chiar acele țări care, într-o formă sau alta, sunt cu Federația Rusă în relații de alianță. Nici țările BRICS, nici OSC, nici cu atât mai mult OTSC și nici CSI nu s-au grăbit să ajute Rusia ca să se salveze pe ele însele, și nicidecum interesele Moscovei. Deși, teoretic, toate aceste țări ar trebui să se salveze tocmai prin alianța cu Rusia (și în acest stadiu nu atât prin metode diplomatice, cât și prin metode militare). Cu toate acestea, nimic de genul acesta nu se petrece până acum.
Toate acestea sunt o dovadă a faptului că tocmai aspectul de politică externă a operațiunii militare speciale în curs de desfășurare devine cu fiecare zi nu mai puțin important decât subiectele exclusive de luptă de pe linia de contact a forțelor beligerante. De aceea, cu cât Moscova va rămâne mai multă vreme, de fapt, în izolare externă, continuând operațiunea din Ucraina chiar și cu cele mai bune intenții, cu atât îi va fi mai greu să obțină succese pe câmpul de luptă.
