Europa accelerează investițiile în apărare, iar România, aflată pe flancul estic al NATO și la Marea Neagră, privește direct către amenințarea reprezentată de Rusia. La summitul NATO de la Ankara, președintele Nicușor Dan a subliniat din nou importanța securității regionale și a sprijinului pentru Ucraina. În același timp, însă, un cercetător de la Cambridge lansează o teză provocatoare: în spatele noii curse a înarmării s-ar putea afla și o teamă mult mai veche a Europei.
Michael Hochberg, antreprenor și cercetător la Cambridge University, susține, într-un articol de opinie publicat în The Spectator, preluat de Rador Radio România, că noua cursă a înarmării nu se va desfășura neapărat între Europa și Rusia, ci chiar între marile puteri europene.
Este o interpretare radical diferită de discursul oficial al NATO. Alianța a reafirmat la summitul de la Ankara amenințarea pe termen lung reprezentată de Rusia, iar statele europene și Canada și-au majorat cu peste 139 de miliarde de dolari investițiile de bază în apărare față de angajamentele asumate cu un an înainte, la Haga.
România privește spre Rusia. Autorul face o distincție între Estul și Vestul Europei
Pentru România, Polonia și celelalte state aflate pe flancul estic, războiul din Ucraina a schimbat fundamental ecuația de securitate.
Președintele Nicușor Dan a declarat, după summitul NATO, că Rusia a fost reafirmată drept principala amenințare la adresa Alianței și a insistat asupra importanței sprijinului acordat Ucrainei pentru apărarea Europei. România alocă în acest an aproximativ 2,5% din PIB pentru apărare și urmărește dezvoltarea unor noi capacități militare, inclusiv prin cooperarea cu Ucraina.
Interesant este că Hochberg separă chiar el statele de frontieră de restul continentului.
„Europenii, cu excepția celor de la frontieră, nici nu se tem așa mult de Rusia”, susține autorul.
România nu este menționată explicit în această frază, însă poziția sa geografică și strategică o plasează evident în categoria statelor aflate la frontiera estică a spațiului NATO.
Dincolo de această zonă, cercetătorul vede însă o altă explicație pentru ritmul în care marile state europene își reconstruiesc capacitățile militare.
„Statele europene se reînarmează, dar se tem unele de altele”
Teza centrală a articolului este formulată fără echivoc.
„Acum statele europene se reînarmează, dar nu sunt sincere în privința motivului pentru care o fac: se tem unele de altele”, scrie Michael Hochberg.
În opinia sa, retragerea treptată a Statelor Unite din rolul de garant absolut al securității europene ar putea schimba relațiile dintre marile puteri ale continentului.
Autorul argumentează că, timp de trei generații, prezența militară americană și arhitectura NATO au redus drastic posibilitatea unui conflict între statele Europei Occidentale.
„Garanția de securitate era lucrul care conta cel mai mult - și e lucrul care acum dispare”, afirmă acesta.
Temerile privind viitorul angajamentului american în Europa sunt, de altfel, una dintre marile teme ale actualei dezbateri strategice. Summitul NATO de la Ankara s-a desfășurat pe fondul presiunilor SUA pentru creșterea contribuției europene la apărare și al discuțiilor privind o mai mare autonomie militară a Europei.
„Cursa înarmării nu va fi între Europa și Rusia”
Hochberg merge mai departe și susține că adevărata competiție militară a următoarelor decenii s-ar putea desfășura chiar în interiorul Europei.
„Cursa înarmării din Europa nu va fi între Europa și Rusia. Va fi între Franța, Germania, Italia și celelalte puteri europene”, scrie cercetătorul.
În această nouă ecuație, el indică două state care ar putea schimba profund raportul de forțe de pe continent.
„Polonia își construiește acum o armată cu adevărat formidabilă, iar Ucraina va ieși cel mai probabil din războiul actual cu cea mai competentă forță europeană capabilă efectiv de luptă”, susține Hochberg.
Teza sa contrastează puternic cu mesajul de unitate transmis de NATO după summitul de la Ankara. Alianța și-a reafirmat angajamentul pentru apărarea colectivă și sprijinul militar acordat Ucrainei, inclusiv prin noi angajamente financiare și contracte pentru armament.
De ce crede cercetătorul că America a ținut pacea între europeni
O mare parte a argumentației lui Hochberg pornește de la istoria continentului.
Autorul amintește că Europa a fost, timp de secole, scena unor conflicte între state și imperii și susține că proiectul european a încercat să elimine tocmai această logică.
„Uniunea Europeană a fost un vis superb. O uniune economică, monetară și cetățenească pentru a lega Europa la un loc, suficient de strâns pentru ca războaiele între puterile europene să devină imposibile”, scrie el.
Hochberg este însă extrem de critic față de evoluția Uniunii Europene și susține că blocul comunitar nu a reușit să dezvolte o capacitate militară proprie suficientă.
În opinia sa, adevăratul garant al echilibrului european a rămas Washingtonul.
„Vreme de trei generații America s-a asigurat (...) că puterilor europene le este imposibil să pornească la război între ele”, argumentează cercetătorul.
Această interpretare îi aparține autorului și este una controversată. Uniunea Europeană și NATO sunt structuri distincte, iar NATO continuă să își bazeze securitatea pe principiul apărării colective. La Ankara, liderii Alianței au reconfirmat angajamentul față de Articolul 5.
Europa se înarmează într-un ritm accelerat
Dincolo de teza lui Hochberg, datele arată că Europa traversează într-adevăr o perioadă de accelerare masivă a investițiilor militare.
La summitul NATO din 2025, de la Haga, aliații au convenit obiectivul de a ajunge până în 2035 la investiții totale echivalente cu 5% din PIB pentru apărare și cheltuieli conexe securității. La Ankara, NATO a evaluat modul în care statele transformă aceste angajamente în forțe armate mai puternice, producție militară și noi capabilități.
România se află în mijlocul acestei transformări. Bucureștiul discută dezvoltarea industriei de apărare, producția de drone și sisteme antidronă împreună cu Ucraina și consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul țării.
Pentru statele de la Marea Neagră și de pe flancul estic, argumentul este clar: Rusia și războiul din Ucraina reprezintă amenințări directe pentru securitatea regională.
Hochberg nu contestă explicit această realitate pentru țările de frontieră. Teza sa privește mai ales ceea ce s-ar putea întâmpla în interiorul continentului dacă Statele Unite își reduc rolul de garant militar.
„Le este extrem de teamă unora de ceilalți”
Concluzia articolului este și cea mai dură.
Michael Hochberg susține că liderii europeni ar înțelege, conștient sau nu, că retragerea atenției americane din Europa ar putea redeschide vechi competiții pentru putere.
„America le-a oferit europenilor trei generații pentru a găsi o cale de a evita războaiele între ei”, scrie acesta.
Iar finalul analizei sale este tranșant: „Unii dintre ei încă mai citesc istorie. Și le e extrem de teamă, până la disperare, unora de ceilalți”.
