Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

De ce vrea Ministerul Justiției ca scriitorii din pușcării să nu mai fie eliberați mai devreme

inchisoare

Ministerul Justiției a publicat motivele pentru care dorește abrogarea articolului de lege care taie 30 de zile din pedeapsa deținutiilor-scriitori pentru fiecare carte publicată.

În perioada 2014-2015 s-a constat o creștere fără precedent a numărului lucrărilor științifice elaborate și publicate de către persoanele condamnate aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciar, ajungându-se, practic, la deturnarea prevederilor legale de la scopul lor legitim. Evoluția elaborării de lucrări științifice de către persoanele condamnate a fost extrem de accentuată în perioada amintită. Astfel, potrivit statisticilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, în perioada 2006-2015 au fost elaborate lucrări științifice după cum urmează: 2006 – 0 lucrări; 2007 – 4 lucrări; 2008 – 2 lucrări; 2009 – 6 lucrări; 2010 – 3 lucrări; 2011 – 3 lucrări; 2012 – 6 lucrări; 2013 – 14 lucrări; 2014 – 89 lucrări; 2015 – 337 lucrări.  În perioada 01.01.2013-21.12.2015, conform datelor statistice comunicate de Administrația Națională a Penitenciarelor, au fost elaborate și publicate 440 de lucrări științifice de către 229 de persoane condamnate, iar în anul 2016 sunt deja în curs de elaborare 103 lucrări cu caracter științific, realizate de 63 de persoane condamnate”, se arată în nota de fundamentare publicată de către Ministerul Justiției.

În documentul citat se precizează că în ultima perioadă s-a observat apariția unui adevărat fenomen constând în scrierea de cărți cu scopul de a obține eliberarea condiționată deși, conform doctrinei, pedeapsa ar trebui să aibă și o funcție de reeducare care să ducă la îndreptarea condamnatului.

„În contextul actual, se constată că prin activitatea de elaborare a unor lucrări științifice o persoană privată de libertate nu intenționează să își formeze o conduită corectă față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării ei în societate, nerealizându-se, de fapt, scopul și funcțiile pedepsei”, scriu specialiștii de la Ministerul Justiției.

Mai mult, în nota de fundamentare se precizează și faptul că de-a lungul timpului lucrările științifice scrise în închisori s-au transformat în simple cărți goale de conținut, care sunt contestate de către mediul academic și societatea civilă. Oficialii atrag atenția și asupra faptului că astfel de practici au dus la scăderea încrederii în actul de justiție:

„Apare, cu alte cuvinte, ideea de justiție formală, în care persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor infracțiuni își execută pedeapsa în mod formal, fără a fi recuperate social, ci dimpotrivă, prin utilizarea abuzivă și deturnarea de la scopul reglementării a anumitor prevederi legale.”.

Ministerul Justiției mai explică faptul că „din numărul mare de lucrări elaborare de către persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate rezultă cu claritate că aceasta urmăresc exclusiv reducerea pedepsei, ceea ce excede scopului de reeducare al textului aplicat”.

„Neadoptarea în regim de urgență a prezentului proiect ar conduce la perpetuarea în rândul persoanelor private de libertate a folosirii abuzive a acestui beneficiu de reducere a duratei pedepsei considerate ca executate în vederea acordării liberării condiționate, cu consecințe negative asupra scopului și funcțiilor pedepsei”, motivează Ministerul Justiției de ce este necesar ca articolul care le permite deținuțiilor-scriitori să fie eliberați mai devreme trebuie abrogat prin Ordonanță de Urgență.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.