Premium
Palatul Victoria pare să fi devenit, în ultimii ani, un birou de înregistrare a falimentelor politice. Insucces după insucces, această succesiune a experimentelor ratate a devenit noul normal, oamenii politici începând parcă să creadă că e rostul administrației de stat să rabde orice.
Un experiment ratat s-a dovedit a fi Guvernul Cîțu, într-o notă de eșec anticipat au început și discuțiile despre prezumtivul Guvern Cioloș 2. Viața politică are brutalele ei ironii: USR l-a instalat pe Florin Cîțu în fruntea guvernului, refuzându-l categoric pe Ludovic Orban, același USR manifestă azi intoleranță inechivocă față de omul pe care l-a propulsat politic și își găsește susținerea în tabăra Orban.
Ludovic Orban este azi singurul politician din afara USR care ar pune umărul și votul pentru Guvernul Cioloș 2. Recent convertit la anti-iohannism, fostul lider PNL s-a adaptat complet la psihologia neofitului: atacă ce a lăudat, își cere scuze și dă asigurări, face totul fără reticențe, fără măsură.
Desigur, acest sprijin firav, evident insuficient pentru o învestire, nu are darul de a-i descuraja pe Dacian Cioloș și pe colegii săi din USR. Oamenii politici sunt în genere imprudenți, chiar și cei mai abili. Nimeni nu rezistă voluptătății de a se vedea în lumina reflectoarelor. În orice politician dormitează o vedetă care se trezește rapid la o oportunitate de avansare.
Dacian Cioloș nu face excepție, așa că îi dă înainte ținându-se strâns de propunerea primită, chiar dacă o țară întreagă observă că ea a fost făcută jocandi causa. Strategia lui Cioloș pentru a contracara capcana întinsă de Klaus Iohannis pare ruptă din sporturile de contact, unde este esențială folosirea forței și greutății adversarului împotriva acestuia: dacă l-a ales președintele, iar PNL ascultă de vocea președintelui, înseamnă că liberalii ar trebui să-i voteze guvernul în parlament.
Premierul desemnat e ca un jucător la Loto care își face deja planuri pentru banii pe care i-ar putea câștiga. După ce pledează în singurul politician dedicat eternei reforme, plasându-se singur pe piedestal, se grăbește să ceară colaborarea prăfuiților, incompetenților politicieni vechi. Bănuiesc, totuși, că este foarte greu să negociezi cu un om care e în stare să scoată ideea de reformă din buzunar, la fiecare două minute, și să o îndrepte spre tine ca pe o țeavă de revolver.
Și dacă, totuși, Guvernul Cioloș 2 s-ar vedea învestit, la ce ne-am putea aștepta? E greu să ne raportăm la Guvernul Cioloș 1, pentru că memoria noastră romantică are darul de a trece sub uitare experiențele neplăcute. Lumea noastră politică are memoria scurtă. La o distanță de câțiva ani, cele mai grave gafe devin benigne și cele mai categorice eșecuri se convertesc în ușoare succese. O spuneau ziarele interbelice, e la fel de valabil și azi. Ca orice faliment consumat, din amintirea Guvernului Cioloș 1 nu au rămas decât slabe melancolii. Nimeni nu mai trebuie să dea vreo socoteală, pentru că nu se mai cere niciuna. O amnezie a timpului cât o amnistie.
Privind însă la preocupările reprezentanților USR, la afilierea europeană și voturile date în diverse foruri, putem avea cel puțin o certitudine referitoare la Guvernul Cioloș 2. În privința acelor „fanatici religioși” blamați cândva de președintele Iohannis, Guvernul condus de USR ar fi cu adevărat „Guvernul Meu”: una dintre preocupările principale ar fi aducerea românilor în rândul lumii progresiste. Un semnal important a fost dat de europarlamentarii USR pe 14 septembrie, cu ocazia rezoluției care certa România pentru că nu recunoaște căsătoriile homosexuale. Am avea astfel un „Guvern Curcubeu”, de o intransigență morală de rit nou. Iar dacă lichelismul cuiva știm, de bine de rău, până unde se poate întinde, e mult mai greu să stabilești până unde merge pofta cuiva de intransigență morală.
