Premium
De câteva săptămâni s-a relansat în spațiul public ideea introducerii unor cote de gen pentru alegerile parlamentare și locale. Ba mai mult, parlamentari de la toate partidele au semnat două proiecte de lege în acest sens, acestea aflându-se în acest moment în procedura legislativă a Senatului. Aparent, inițiativa pare un soi de "țara arde și baba se piaptănă". Totuși, la o privire mai atentă putem să tragem câteva concluzii care contrazic o astfel de gândire.
Dar să le luăm pe rând. Inițiativa pleacă din rândul liberalilor care de la prezidențiale încoace, spun că își doresc schimbarea clasei politice. Capacitarea unor noi categorii care au rămas în permanență pe margine, poate fi o soluție pentru a aduce oameni noi și idei fresh în politică. Unul dintre argumente este că după 26 de ani de politică democratică găsim în Parlament doar 11,5 % femei și mult mai puține în administrația locală, ceea ce este destul de grav, dacă ne gândim că în țări precum Rwanda, 64% dintre parlamentari sunt femei, iar media europeană se apropie de 30%. Sigur că există fel și fel de observatori neinformați care ne spun că nu trebuie să ne luăm mereu după ce fac alții. Lucrurile sunt simple: Franța asigură paritatea dintre femei și bărbați în politică, țările nordice se apropie de un procent de 40 pentru femei, iar Spania și Belgia au implementat sistemul cotelor de gen.
Aceste state au gândit în timp, pachete de dezvoltare în toate domeniile vieții publice, astfel încât au ajuns în prezent la nivelul la care le regăsim astăzi, din punct de vedere democratic. Evident că nu trebuie să copiem modelele occidentale, dar este perfect normal să ne dorim să fim și noi cetățeni în adevăratul sens al cuvântului, așa cum sunt francezii, spaniolii, belgienii sau nordicii. Pentru a ajunge acolo trebuie să preluăm rețete și să le adaptăm la necesitătile societății noastre și la contextul social pe care îl trăim.
Sigur că aceste cote de gen nu ne vor transforma peste noapte într-o ”țară ca afară”, nici nu ar fi suficient pentru a atinge acest obiectiv, dar probabil, fac parte dintr-un pachet mai larg de elemente de dezvoltare democratică pe care trebuie să le gândim și să le implementăm dacă ne dorim occidentalizarea.
Nu putem să ne lăudăm cu democrația românească, atâta vreme cât Parlamentul este format in proporție de 88,5 din bărbați. Femeile poate nu au aceeași apetență în a se implica în politică, dar acest lucru nu este de la natură dat, nu e o chestiune cu care ne naștem, ci este o idee indusă de societate, prin prejudecățile și stereotipurile pe care cu toții, fără să conștientizăm, le promovăm.
Chiar din primele zile ale vieții noastre, ni se pun etichete: fetele sunt îmbrăcate în roz, băieții în albastru. Încă de la grădiniță, în toate cărțile pentru copii, asistenții medicali sunt înfățișați ca fiind femei, iar mecanicii sau șoferii sunt în mod cert, bărbați. Lista continuă și generează o percepție greșită: că există meserii pentru femei și meserii pentru bărbați. În ceea ce privește politica, atâta vreme cât avem o majoritate considerabilă de bărbați, impresia generală rămâne aceea că vorbim despre o meserie pentru domni. Situația este paradoxală, deoarece regăsim atât în istorie, cât și în prezent, femei care au făcut performanță în politică. De la Nefertitti și Cleopatra, la Ioana D`Arc, Regina Victoria a Regatului Unit, Caterina de Medici a Franței sau Regina Maria a României până la Margaret Thatcher, Rosa Parks sau în prezent, Angela Merkel, Cristina Fernández de Kirchner sau Hilary Clinton, regăsim numeroase exemple de femei care și-au pus decisiv amprenta asupra statelor lor și uneori, asupra mapamondului.
Am avut în politica românească câteva exemple negative de femei care într-adevăr au căzut în ridicol, dar numărul lor este incomparabil mai mic decat cel al bărbaților care s-au făcut de râs sau care s-au folosit de funcții pentru propriul interes. Proporția este poate egală cu raportul femei-bărbați pe care îl găsim la nivelul decizional. Dacă partidele politice, după 26 de ani nu au reușit să genereze o reprezentare echitabilă, statul are obligația să regleze raporturile spre încurajarea participării și îmbunățățirea proporționalității reprezentarii, în spiritul Constituției. Parlamentul devine cu adevărat oglinda societății, atunci când in interiorul său regăsim la nivel micro și în proporții reale toate categoriile.
Am auzit multe contraargumente care spun că trebuie să existe cote și pentru tineri sau pentru persoane care au altă orientare sexuală. Ceea ce nu se înțelege este că genul impune o diferențiere universală și că în aceste două categorii ne regasim cu toții. Tineri, bătrâni, medici, profesori, studenți sau pensionari, toți suntem femei sau bărbați. Cotele de gen nu sunt exclusiv pentru femei, ci se referă la ambele genuri. De exemplu, țările nordice încep a se confrunta cu discriminarea bărbaților. Este o consecință naturală după ce zeci de ani au luptat pentru egalitatea reală dintre femei și bărbați, introducând măsuri spre echilibrarea balanței și aducerea talerului feminin la același nivel cu cel masculin.
Ca atare, vorbim despre un principiu care spune foarte clar că nu există reprezentativitate dacă unul dintre genuri nu poate fi vocal în politică din motive ce țin de cantitate. Cotele de gen aduc o gură de aer în politica pentru că vom vedea încet, încet cum pe agenda publică vor apărea proiecte legate de discriminare, violența în familie, maternitate ș.a.m.d. Cu alte cuvinte, se vor discuta și subiecte care deși sunt importante, nu au beneficiat până acum de prea multă atenție, nici din partea noastră, a cetățenilor, nici din partea politicienilor, nici din partea presei.
Ideea cotelor este o măsura de încurajare a participării, un catalizator care forțează consolidarea democrației, un impuls care pe termen lung va contribui decisiv la diminuarea semnificativă a inegalității de șanse între femei și bărbați și va plusa către schimbarea unor mentalități care generează împietrirea societății românești într-o gândire de secol XIX. Liberalii au fost acuzați că prin promovarea acestor proiecte, renunță la unul din principiile lor de bază: meritocrația. Cotele de gen nu anuleaza meritocrația, ci dau șansa genului subreprezentat de a se ancora în competiție și cresc calitatea acesteia prin introducerea unor noi elemente și provocări. Nu este nici discriminare pozitivă pentru că atunci când vorbim de 30 de procente nu putem discuta despre favorizarea vreunui gen. Practic, niciun contraargument nu stă în picioare. Măsura cotelor de gen în forma în care a fost propusă este una care nu aduce cu sine elemente negative pentru societate, ci cu siguranță va juca un rol important spre schimbarea paradigmei politice din România.
Proiectele de lege nu vor putea fi implementate pentru localele din acest an, dar poate cu puțină presiune publică, parlamentarele ne vor găsi în această situație. Totuși, liberalii ca inițiatori ai legii au obligația morală să își asume în mod real cotele voluntare pentru alegerile locale, dacă vor să fie credibili și dacă într-adevăr își doresc schimbarea clasei politice, așa cum susțin. Printre semnatarii proiectelor de lege regăsim lideri importanți de la care mă aștept să promoveze ideea în rândul propriilor partide și în spațiul public, dacă cu adevărat susțin introducerea cotelor de gen și nu și-au pus semnătura doar pentru că sună bine, și mă refer aici la Valeriu Zgonea, Vasile Blaga, Călin Popescu Tăriceanu, Kelemen Hunor sau Mircea Geoană.
Sursa foto: New York Times
