DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Debutul în regie al actriţei Regina King, candidat important în sezonul Oscarurilor

https://choice.npr.org/i
regina king

„One Night in Miami”, debutul în regie al actriţei Regina King, premiată de Academia americană de film pentru interpretarea din „If Beale Street Could Talk” (2018), este un candidat important în sezonul Oscarurilor, care a început odată cu Festivalul de la Veneţia, potrivit news.ro.

Potrivit publicaţiei de specialitate Variety, primul competitor serios la Oscar 2021 este drama „One Night in Miami”, care a avut premiera luni seară la cea de-a 77-a ediţie a festivalului italian.

Producţia Amazon Studios spune povestea unei nopţi incredibile în care Muhammad Ali (Eli Goree), Jim Brown (Aldis Hodge), Sam Cooke (Leslie Odom, Jr.) şi Malcolm X (Kingsley Ben-Adir) s-au adunat după ce pugilistul l-a învins pe Sonny Liston, în februarie 1964. Relatarea fictivă urmăreşte patru simboluri pe măsură ce discută despre mişcarea pentru drepturile civile din anii 1960

King demonstrează un control incredibil al subiectului, punând accent pe povestea fiecărui personaj şi pe lumea pe care o construieşte.

Citește și: DOCUMENTE EXPLOZIVE - Apa pretins potabilă de la fântânile publice din Sectorul 2 NU ESTE POTABILĂ! Conține microbacterii peste limita legală, inclusiv E-Coli

În cei 92 de ani de la debutul galei Oscar, doar cinci femei au fost nominalizate la categoria „cea mai bună regie”. Cât priveşte o femeie de culoare, niciuna nu se regăseşte pe lista selecţiilor. Având în vedere că Academia şi-a extins aria şi numărul de membri şi cu ajutorul Amazon, Regina King ar putea face istorie anul acesta.

Debutul regizoral al lui King este şi primul film semnat de o femeie afro-americană selectat la Veneţia.

„One Night in Miami” va fi prezentat la Toronto International Film Festival pe 10 septembrie.

Filmele câştigătoare la Veneţia şi Toronto se regăsesc, de regulă, în palmaresul Oscar.

Anul trecut, „Joker” - marele câştigător din Italia - a primit 11 nominalizări la Oscar şi a fost desemnat câştigător la două categorii („cel mai bun actor în rol principal”, Joaquin Phoenix, şi „cea mai bună muzică”, Hildur Guðnadóttir). La Toronto, festival necompetiţional, dar unde publicul îşi alege favoriţii, „Jojo Rabbit” a fost preferat, iar cineastul Taika Waititi a fost premiat cu Oscar pentru „cel mai bun scenariu” din şase categorii la care a fost selectat, inclusiv pentru „cel mai bun film”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.