Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizia DRASTICĂ a Berlinului care vizează DIRECT veniturile românilor din Germania

Guvernul german vrea să înjumătăţească alocaţiile acordate copiilor români, bulgari, croaţi, polonezi şi unguri ai căror părinţi muncesc în Germania, şi să le reducă la 75% în cazul cetăţenilor din alte 10 state din Uniunea Europeană, printre care Grecia, informează duminică Epoch Times, preluând cotidianul german Handelsblatt, relatează agerpres.

Aceste alocaţii ar urma să fie ajustate la nivelul costului vieţii în fiecare din cele 15 state comunitare, majoritatea din sudul şi estul Europei.

UCIDEREA unui hoţ român în Italia relansează dezbaterea privind legitima apărare

Potrivit cotidianul economic german, guvernul vrea ca, prin această măsură, să evite abuzurile.

Conform sursei citate, guvernul german a prezentat recent, după discuţii îndelungate, un proiect de lege în acest sens. Totodată, Berlinul a cerut Comisiei Europene să ridice obstacolele juridice pentru ca legea actuală să poată fi modificată.

Opoziţia de stânga a criticat planul guvernului federal, pe care Richard Pitterle, purtător de cuvânt pe probleme de politică fiscală al partidului Die Linke, l-a calificat în Bundestag drept 'populism pur'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.