Şefii celor două camere ale parlamentului rus au răspuns duminică la o serie de plângeri cu privire la campania de mobilizare militară din Rusia, cerând oficialilor regionali să ţină situaţia sub control şi să rezolve rapid "excesele" care au alimentat furia publică, relatează Reuters duminică, potrivit AGERPRES.
Decizia preşedintelui Vladimir Putin de a ordona prima mobilizare militară din Rusia de la cel de-al Doilea Război Mondial a provocat proteste în întreaga ţară şi a dus la plecarea în masă a bărbaţilor de vârstă militară, provocând ambuteiaje la frontiere şi epuizări de bilete de avion.
De asemenea, au existat numeroase semnalări că au primit documente de recrutare persoane care nu au efectuat serviciul militar, deşi ministrul apărării, Serghei Şoigu, a garantat că vor fi chemate doar persoanele cu abilităţi militare speciale sau cu experienţă de luptă.
Cei doi lideri parlamentari, ambii aliaţi apropiaţi ai lui Putin, şi-au exprimat public în mod explicit furia faţă de modul în care se desfăşoară campania de mobilizare.
Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a declarat că are cunoştinţă de rapoarte că au fost chemaţi bărbaţi care nu sunt eligibili pentru recrutare.
''Astfel de excese sunt total inacceptabile. Şi cred că este absolut corect că acestea provoacă o reacţie puternică în societate'', a spus ea într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Într-un mesaj direct adresat guvernatorilor regionali din Rusia - care, potrivit acesteia, poartă "întreaga responsabilitate" pentru punerea în aplicare a apelului - ea a scris: "Asiguraţi-vă că punerea în aplicare a mobilizării parţiale se realizează în deplină şi absolută conformitate cu criteriile stabilite. Fără nicio greşeală''.
Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea într-o postare proprie.
''Se primesc plângeri'', a spus el. ''Dacă se face o greşeală, aceasta trebuie corectată..... Autorităţile de la toate nivelurile trebuie să îşi înţeleagă responsabilităţile".
Autorităţile susţin că încă 300.000 de ruşi vor fi înrolaţi în campania de mobilizare. Kremlinul a negat de două ori că intenţionează să recruteze mai mult de un milion de persoane, în urma a două relatări separate din presa rusă independentă.
Potrivit grupurilor de apărare a drepturilor omului, peste 2.000 de persoane au fost arestate la mitinguri împotriva mobilizării în zeci de oraşe de la începutul săptămânii, iar duminică s-au înregistrat deja alte proteste în Orientul Îndepărtat şi în Siberia.
Decizia nebună a lui Putin îi îngrijorează și pe aliații acestuia: 'Astfel de excese sunt total inacceptabile' / 'Se primesc plângeri'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
0

32
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
32

401
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
401

460
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
460

332
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
332

189
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
189

190
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
190

392
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
392

386
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
386

373
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
373

2.773
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.773

623
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
623

1.404
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.404
















Comentează