Decizie CCR: Partidele parlamentare fără grupuri pot desemna oameni în secțiile de vot

Este suficient ca un partid să aibă parlamentari ca să poată numi reprezentanți în secțiile de vot, reiese dintr-o decizie CCR, iar condiția existenței unui grup parlamentar este neconstituțională în acest caz. Judecătorii CCR au analizat definiția partidului politic parlamentar din legea alegerilor parlamentare și din legea alegerilor prezidențiale.

Citește și: SONDAJ CURS - Viitorul Parlament va fi controlat la limită de o mare alianţă de dreapta .

Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la faptul că un partid politic trebuie să aibă obligatoriu grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului pentru a fi luat în calcul la formarea birourilor electorale în alegeri.

„Impunerea unei asemenea condiţii în cadrul procesului electoral poate duce la situaţia în care unele forţe politice parlamentare reuşesc să obţină desfiinţarea unui grup parlamentar şi, drept consecinţă, excluderea reprezentanţilor partidului ales în Parlament de la procesul electoral, în scopul fraudării acestuia”, a apreciat Avocatul Poporului.

În prezent, este nevoie de minim 7 senatori și minim 10 deputați pentru înființarea unui grup parlamentar. În actuala legislatură, de exemplu, din cauza migrației parlamentarilor, grupul PMP din Senat s-a desființat, la fel și grupurile ALDE din Senat și din Camera Deputaților. Cele două partide continuă să aibe parlamentari, dar nu mai au respectivele grupuri pentru că nu mai întrunesc numărul minim necesar.

CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului şi a constatat că:

'Sintagma „care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului” din cuprinsul art.2 alin.(2) lit.e) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, precum şi al art.118 alin.(2) din Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea și funcționarea Autorităţii Electorale Permanente este neconstituţională'

O altă critică de neconstituţionaliate a vizat listele de susținători în vederea candidaturilor la prezidențiale și posibilitatea ca un alegător să poată susţine mai mulţi candidaţi. Judecătorii CCR au respins această critică.

Extrase din motivarea CCR:

• Referitor la definirea termenului de „partid politic parlamentar”, prin dispoziţiile art.2 alin.(1) lit.e) din Legea nr.370/2004, Curtea observă că aceste norme au fost supuse controlului de constituţionalitate în cadrul exercitării atribuţiei Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea  procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, prevăzută de art.146 lit.f) din Constituţie, cu prilejul soluţionării contestaţiei împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art.17 alin.(1) lit.c) teza întâi din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României. Astfel, prin Hotărârea nr.66 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.907 din 8 noiembrie 2019, Curtea Constituţională a reţinut că textul art.2 alin.(1) lit.e) din Legea nr.370/2004, potrivit căruia partidele politice parlamentare se definesc ca fiind partidele şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective, cuprinde imperfecţiuni şi deficienţe majore de redactare în ceea ce priveşte definiţia partidului politic parlamentar, care pot afecta buna desfăşurare a operaţiunilor ce privesc procesul electoral.
• În acest sens, Curtea a observat că impunerea unor condiţii care denaturează sensul noţiunii de partid politic parlamentar, precum cele ce privesc necesitatea existenţei unui grup parlamentar pentru a fi calificat ca atare, deşi textul Constituţiei stabileşte numai facultatea de a se constitui grupuri parlamentare, poate împiedica partidul politic cu reprezentare parlamentară, dar care nu şi-a constituit/nu mai are grup parlamentar, să participe în mod plenar la toate operaţiunile pe care le presupune un proces electoral. Totuşi, Curtea a reţinut că definiția dată partidului politic parlamentar nu împiedică participarea candidatului/partidului politic la procesul electoral şi nu impietează asupra garanţiilor de corectitudine asociate desfăşurării procesului electoral.
• Mai mult, Curtea a reţinut că o eventuală neconstituţionalitate a tezei întâi din definiţia dată partidului politic parlamentar, aflată într-o evidentă tensiune normativă cu art.64 alin.(3) din Constituţie, ar duce la considerarea ca partid politic parlamentar şi a acelui partid care, deşi a obţinut mandate de deputaţi/senatori în cadrul alegerilor parlamentare, la debutul procesului electoral pentru alegerea Preşedintelui României nu mai deţine mandate de deputaţi/senatori, ceea ce poate duce la o contradicţie în termeni în sensul că ar pune un semn de egalitate între partidul politic care a intrat în Parlament în urma alegerilor şi cel care, deşi a intrat în Parlament, nu mai are niciun reprezentant la momentul desfăşurării procesului electoral de alegere a Preşedintelui României.
• În aceste condiţii, Curtea a constatat că revine Parlamentului obligaţia de a remedia situaţia normativă creată prin adoptarea definiţiei partidului politic parlamentar prevăzută la art.2 alin.(1) lit.e) din Legea nr.370/2004 şi de a se conforma, în special, exigenţelor derivate din art.64 alin.(3) din Constituţie.
• Curtea constată însă că legiuitorul nu a intervenit pentru punerea de acord a prevederilor art.2 alin.(1) lit.e) din Legea nr.370/2004 cu dispoziţiile Constituţiei. Din cauza pasivităţii, legiuitorului, care nu a intervenit în sensul arătat prin considerentele Hotărârii Curţii Constituţionale nr.66 din 1 octombrie 2019, necorelarea reglementărilor în cauză cu dispoziţiile Constituţiei continuă. În consecinţă, Curtea constată că se impune sancţionarea acestora pe calea controlului de constituţionalitate a posteriori, prin pronunţarea unei soluţii de constatare a neconstituţionalităţii.
• De asemenea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens, Decizia nr.356 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.554 din 22 iulie 2016, parag. 24), Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate sunt reglementate în contextul exercitării libere a dreptului de a alege, şi nu în sensul restrângerii lui, având în vedere că acestea creează posibilitatea reală de complinire a numărului minim de semnături ale susţinătorilor, cerut de lege. Nu este contrar prevederilor Constituţiei ca un alegător să îşi manifeste susţinerea pentru mai mulţi candidaţi, în această fază prealabilă alegerilor propriu-zise, având în vedere că doar momentul exprimării votului este cel decisiv pentru alegerea şi configurarea organelor reprezentative. În consecinţă, orice altă adeziune anterioară momentului sufragiului propriu-zis, exprimată pentru unul sau mai mulţi dintre potenţialii competitori electorali, nu poate fi considerată de natură să încalce prevederile din Legea fundamentală invocate

Decizia integrală AICI.