DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Decizie de ULTIMĂ ORĂ Darius Vâlcov și Liviu Pop, AMENDAȚI de CNCD

Inquam Photos / Octav Ganea
darius valcov

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-a sancționat pe Darius Vâlcov și pe fostul ministru al Educației, Liviu Pop, cu amendă contravențională în valoare de 2.000 de lei, respectiv cu avertisment, pentru că au afirmat în public că Forumul Democrat al Germanilor e organizație nazistă, scrie News.ro.

„Fapta domnului Vâlcov Darius Bogdan, din data de 2 septembrie 2018, de a posta pe pagina sa de socializare un material video reprezentând un montaj care sugerează că Forumul Democrat al Germanilor din România reprezintă o organizație nazistă, sub semnul svasticii era pus semnul de egalitate între Grupul Etnic German, organizație fascistă din timpul celui de-al doilea Război Mondial, și Forumul Democrat al Germanilor, constituie faptă de discriminare. De asemenea, materialul video sugerează că președintele României este liderul unei organizații naziste”, se arată în decizia CNCD în privința lui Darius Vâlcov, consilierului prim-ministrului.

Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 de lei, iar hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenți (7).

Membrii CNCD au constatat că și declarația din 23 august a fostului ministru al Educației, Liviu Pop, potrivit căreia Forumul Democrat al Germanilor ar fi continuatorul unor organizații naziste, constituie faptă de discriminare, acesta fiind sancționat cu avertisment.

CNCD a oferit, în cadrul comunicatului de presă, și decizia în ceea ce privește o declarație a purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe.

Citește și: Ședință de ULTIMĂ ORĂ în PSD: Liviu Dragnea a chemat deputații la discuții UPDATE Decizia CHEIE luată

 

„Afirmațiile domnului Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, privind necesitatea introducerii educației sexuale în școli, ocazie cu care a declarat că un factor de risc al natalității la fetele minore provine din rândul comunității de romi, nu constituie discriminare, declarația se încadrează în limitele libertății de exprimare. (...) Colegiul director recomandă formatorilor de opinie, inclusiv clasei politice, să se abţină de la utilizarea unui limbaj neadecvat, de natură să genereze discriminare”, mai arată CNCD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.