Curtea de Apel Piteşti a amânat, miercuri, pentru data de 11 ianuarie 2017 procesul în care procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti, informează agerpres.ro. Acesta a fost al patrulea termen după strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti.
Noul termen a fost stabilit după ce jurnalistul Răzvan Savaliuc a informat instanţa că nu a putut achita la Piteşti taxa de timbru judiciar pentru cererea de recuzare, fiind necesar să o achite la Bucureşti, localitatea sa de domiciliu.
Un nou partid în România? După eșecul de la alegeri, un candidat independent face marele anunț
Savaliuc a precizat că a solicitat recuzarea întregului complet pe motiv că a refuzat să se pronunţe pe o nouă cerere a sa de amendare a Laurei Codruţa Kovesi, nu i s-a dat cuvântul pe o cerere la termenul anterior şi i s-a respins cererea de a prezenta noi probe.
Instanţa a decis că nu poate fi reţinută o inadmisibilitate a cererii de recuzare şi i-a pus în vedere lui Răzvan Savaliuc să achite taxa de timbru judiciar în termen de trei zile.
În timpul primei părţi a şedinţei de judecată, completului i-a fost înmânat un document prin care era informat că în urmă cu o zi a fost depusă o cerere de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Piteşti. După reluarea şedinţei, avocatul postului Antena 3 a precizat că, între timp, a fost depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o cerere care vizează suspendarea procesului.
Şedinţa de judecată a fost iniţial suspendată pentru câteva ore, pentru judecarea cererii de recuzare a completului formulată de Răzvan Savaliuc. Instanţa hotărâse ca şedinţa de judecată să fie reluată la ora 13,00, după ce se va judeca cererea de recuzare.
Cererea de recuzare a fost formulată de Răzvan Savaliuc după ce completul de doi judecători a respins mai multe dintre solicitările sale, precum şi ale avocatului care reprezintă Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti de la postul de televiziune. Printre solicitările respinse se numără şi aceea privind reaudierea fostului procuror Eugen Iacobescu, pe care instanţa a considerat-o ca nefiind utilă soluţionării cauzei.
Adrian Năstase, la trei zile după alegeri: Începutul nu este promițător
Răzvan Savaliuc a cerut din nou amendarea Laurei Codruţa Kovesi, pe motiv că ar fi introdus apelul cu rea credinţă, însă instanţa i-a respins solicitarea.
Acesta este al patrulea termen după strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti.
La termenul anterior, din data de 9 noiembrie, jurnalistul Răzvan Savaliuc, care este parte în proces, a solicitat recuzarea întregului complet de judecată, pe motiv că a amânat pronunţarea asupra cererii sale de amendare a Laurei Codruţa Kovesi pentru că nu ar fi depus probe la dosar în susţinerea acuzaţiilor pe care le-a formulat. Cererea de recuzare a fost respinsă în primă instanţă de Curtea de Apel Piteşti, hotărârea fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde încă nu a fost acordat termen.
La acelaşi termen din 9 noiembrie, avocatul care reprezintă Antena 3 şi jurnaliştii din cadrul postului de televiziune a solicitat revenirea asupra unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, unde s-a judecat iniţial dosarul, prin care cercetarea în cauză a fost declarată închisă. Cererea a fost respinsă, instanţa admiţând să fie pusă în discuţia părţilor, la termenul de judecată din data de 14 decembrie, doar o cererea de încuviinţare a probei cu un înscris reprezentat de o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La al doilea termen, din 14 septembrie, instanţa a admis cererea de amânare depusă de avocatul jurnaliştilor de la Antena 3, care a motivat că a fost citat la sediul DNA într-un alt dosar. Apărătorului i s-a pus în vedere ca pe viitor să ia măsuri pentru a evita repetarea situaţiei.
La primul termen, din data de 8 iunie, judecătorii au admis o cerere de amânare formulată de avocata jurnalistului Răzvan Savaliuc, pe motiv că acesta a suferit o intervenţie chirurgicală şi nu se poate prezenta la proces. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Piteşti pe 3 mai, după strămutarea de la instanţa similară din Bucureşti. Data recomandată iniţial pentru începerea judecării cauzei a fost 26 august, fiind ulterior fixată data de 8 iunie pentru primul termen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 21 aprilie, ca procesul intentat de Kovesi postului de televiziune Antena 3 să se judece la Curtea de Apel Piteşti. Instanţa supremă a admis o cerere depusă de jurnaliştii Răzvan Savaliuc, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică, prin care se solicita strămutarea procesului de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă de acelaşi grad din ţară.
În urma admiterii acestei cereri, procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti, decizia fiind definitivă. De altfel, în timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, jurnalistul Răzvan Savaliuc le-a recuzat pe cele două judecătoare care se ocupau de acest caz - Gabriela Manuela Rădulescu şi Andreea Doris Tomescu - de îndeplinirea obligaţiilor profesionale cu rea-credinţă. Savaliuc era nemulţumit de faptul că instanţa nu i-a acceptat ca probă la dosar rectificarea unui paragraf dintr-un raport al CSM, care ar conţine un fals, respectiv faptul că el ar fi participat la emisiunea "Sinteza zilei" din 19 iunie 2014.
Pe 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca postul Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru o serie de afirmaţii la adresa ei făcute în emisiunea ''Sinteza zilei'' din 19 iunie 2014.
În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii menţionaţi, reclamând faptul că în emisiunea ''Sinteza zilei'' din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu.
În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi pe cei cinci jurnalişti să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată. Kovesi susţinea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane.
Comentează