Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie finală în Parlament: Bugetarii vor fi exonerați de la plata unor sume

Inquam Photos / George Calin
parlament plen motiune vot deputatilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume considerate a fi încasate nelegal. S-au înregistrat 277 de voturi ''pentru'' şi 27 de abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 78/2018, în sensul remedierii unui tratament discriminatoriu apărut ca urmare a faptului că, în contexte similare, unele categorii de personal din instituţiile publice au beneficiat de prevederile unei legi exoneratoare de plată şi altele nu, ceea ce contravine principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

"Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sau din asistenţă socială, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii", prevede proiectul.

De asemenea, se exonerează de la plată şi impozitul pe venit, contribuţiile sociale şi obligaţiile fiscale accesorii drepturilor respective, consecinţă a constatării Curţii de Conturi sau a altor structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii, atât pentru salariaţi, cât şi pentru angajatorii acestora.

"Exonerarea personalului de la plata sumelor se aplică pentru toate sumele plătite, în considerarea actelor care au generat plăţile considerate prejudicii, emise sau încheiate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, până la momentul reţinerii, de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control, ca fiind prejudicii", mai prevede proiectul.

Camera Deputaţilor este for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.