Ţările din G20 se angajează să aloce ţărilor vulnerabile 100 de miliarde de dolari din suma totală de 650 de miliarde de dolari sub formă de DST (drepturi speciale de tragere) emisă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a ajuta statele să facă faţă crizei generate de pandemia cu noul coronavirus, conform proiectului de comunicat final al summitului G20 (Grupul celor 20 principale economii ale lumii) ce are loc la Roma, citat duminică de AFP.
"Salutăm recentele promisiuni de donaţii în valoare de circa 45 de miliarde de dolari ca etapă spre realizarea unei ambiţii globale de contribuţii voluntare în sumă totală de 100 de miliarde de dolari, destinate ţărilor care au nevoie în cea mai mare măsură", se arată în proiectul de comunicat.
Este prima dată când statele din G20 cad de acord asupra unei sume pe care să o acorde statelor în curs de dezvoltare şi ele urmează astfel exemplul liderilor din G7, care şi-au stabilit deja ca obiectiv să ajute cu 100 de miliarde de dolari continentul african.
DST, monedă de rezervă a FMI, sunt repartizate în funcţie de cota-parte a fiecărei ţări la FMI, partea cea mai mare revenind deci statelor celor mai înstărite, ceea ce ar fi însemnat practic ca Africa să nu beneficieze decât de 34 de miliarde de dolari, de unde ideea unora dintre statele dezvoltate de a-şi redistribui din partea ce le revine celor mai vulnerabile.
Astfel, Canada va acorda statelor în curs de dezvoltare 20% din DST-urile sale, a anunţat sâmbătă la Roma ministrul canadian de finanţe, Chrystia Freeland. Angajamente similare au mai anunţat şi Marea Britanie, Franţa sau Japonia.
Tot în marja G20, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele american Joe Biden au salutat duminică o "nouă eră" şi o "etapă importantă" în relaţiile dintre UE şi SUA, în urma semnării acordului anunţat sâmbătă pentru ridicarea tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, după un conflict care a afectat relaţiile comerciale dintre Washington şi Bruxelles de la impunerea acestor taxe vamale de către administraţia Trump.
Biden a asigurat, într-o scurtă întâlnire cu presa în capitala italiană alături de şefa executivului european, că anunţarea acestui acord reprezintă "dovada forţei acestui parteneriat şi a ceea ce pot face SUA în cooperare cu prietenii lor".
"Am reinstaurat încrederea şi comunicarea", a adăugat von der Leyen.
Pe de altă parte însă, consemnează dpa, reuniunea nu a dus la un acord privind o dată ţintă pentru atingerea neutralităţii carbonului şi nici privind renunţarea la cărbune.
"Vom face totul pentru a evita construirea de noi capacităţi de generare a (energiei pe baza) cărbunelui, ţinând seama de circumstanţele naţionale, având în vedere accelerarea tranziţiei de la cărbune pentru a respecta termenele în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris" privind limitarea emisiilor de gaz cu efect de seră, se arată într-un proiect de comunicat citat de dpa.
Proiectul promite şi că membrii G20 vor adera la promisiunile asumate în Acordurile de la Paris privind clima, dar nu conţine niciun termen limită în acest sens.
Decizie G20 - Suma enormă promisă statelor în curs de dezvoltare
București
9°C
Articole Similare

727
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
727

2.751
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.751

5.848
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
5.848

43
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
43

429
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
429

397
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
397

952
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
952

1.342
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.342

2.212
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.212

43
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
43

91
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
91

832
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
832

142
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
142
















Comentează