Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Decizie iminentă a SUA: Armele iraniene confiscate urmează să fie trimise în Ucraina (surse)

sua ucraina rusia

Statele Unite urmează să anunţe în curând că va trimite Ucrainei armamentul mic şi muniţia de provenienţă iraniană confiscate, a declarat miercuri agenţiei Reuters un oficial american, sub rezerva anonimatului.

Forţele navele ale SUA au confiscat de mai mulţi ani arme despre care se crede că proveneau din Iran şi erau destinate luptătorilor din Yemen susţinuţi de puterea de la Teheran. De obicei, livrările interceptate aveau loc cu vase de pescuit. Anul trecut, marina militară britanică a afirmat că una din navele sale a confiscat, printre alte arme iraniene, rachete sol-aer şi motoare de rachete de croazieră, aflate în posesia unor contrabandişti din apele de la sud de Iran.

Anunţul oficial de la Washington ar putea fi făcut chiar săptămâna aceasta, afirmă sursa agenţiei Reuters.

Probabil că armamentul individual nu va influenţa semnificativ situaţia pe câmpurile de luptă din Ucraina; guvernul de la Kiev cere Occidentului în primul rând arme cu rază lungă de acţiune şi sisteme de apărare antiaeriană, arată agenţia. De asemenea, livrarea armelor confiscate nu va risipi îngrijorarea privind continuarea fluxului de armament către ucraineni. În legislaţia temporară adoptată sâmbătă pentru evitarea blocajului instituţiilor federale americane, Congresul SUA nu a prevăzut noi fonduri pentru susţinerea Ucrainei, iar unii republicani de la Washington sunt tot mai reticenţi faţă de finanţarea Kievului.

Reuters reaminteşte că mişcarea Houthi din Yemen luptă din 2015 împotriva unei coaliţii conduse de Arabia Saudită; în conflict au murit sute de mii de oameni, iar 80% din yemeniţi depind acum de ajutoarele umanitare. Statele Unite au făcut presiuni asupra Arabiei Saudite să pună capăt războiului; Washingtonul a condiţionat de încetarea implicării în Yemen o parte din sprijinul militar pentru aliaţii de la Riad.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.