Decizie la turneul de tenis de la Roland Garros: 11.500 de spectatori pe zi pot asista la meciuri

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 07-09-2020

Actualizat: 07-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli, a anunţat, luni, că ediţia din 2020 a turneului de Grand Slam, din perioada 21 septembrie - 11 octombrie, nu se va desfăşura fără spectatori, anunță news.ro.

"Roland-Garros va fi primul turneu care are privilegiul de a primi spectatori. Numărul acestora va fi redus pentru a permite ca turneul să fie organizat în condiţii de siguranţă", a declarat Giudicelli.

Citește și: Poliția, reacție de ultimă oră: Ce se întâmplă cu fetele care au lovit și batjocorit o altă adolescentă – Amenzi aplicate părinților

Arena Roland Garros are 12 hectare şi trei terenuri principale. Aceste spaţii au fost divizate în trei subspaţii independente unele de altele. Pentru fiecare dintre aceste trei terenuri, publicul va intra şi ieşi prin porţi de acces dedicate fiecărui spaţiu, fără a putea trece de la unul la altul. Vor exista maxim 5.000 de bilete pentru terenul Philippe-Chatier şi anexele sale, tot 5.000 pentru arena Suzanne-Lenglen şi terenurile anexe şi 1.500 pentru zona de teren Simonne-Mathieu.

Guy Forget a precizat că toţi jucătorii participanţi la turneul francez vor fi testaţi încă de la sosirea la Paris, apoi după 72 de ore şi apoi la fiecare cinci zile. "Două hoteluri vor fi rezervate aproape în exclusivitate şi toţi jucătorii vor trebui să stea acolo obligatoriu. Jucătorii vor avea acces la teren doar în ziua meciurilor", a spus Forget, directorul turneului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri