DECIZIE luată de Nicușor Dan: Primăria Capitalei va delega serviciul public de transport către STB pentru următorii 10 ani

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 17-07-2021

Actualizat: 16-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Primăria București a anunțat vineri că va încheia în curând cu STB un contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători pentru o perioadă de 10 ani, ceea ce va duce la economii la buget

Potrivit unui comunicat al Primăriei București, contractul va aduce scutirea la plata TVA pentru compensația acordată STB, astfel încât primăria va economisi anual peste 33,2 milioane de euro.

Citește și: Gabriela Firea nu-l iartă pe Nicușor Dan: Își bate joc de bucureșteni! Oamenii aduși de el în primărie, ca 'mari' profesioniști, nu trec de nota 2

Astfel, conform autorităților locale, în cei 10 ani se vor economisi mai mult de 332 milioane de euro, bani care vor fi investiți în infrastructura de transport, scrie Mediafax.

Încheierea contractului dintre Primăria Generală și STB vine după lansarea în dezbatere publică, în cursul lunii mai, a proiectului de hotărâre a CGMB pentru avizarea „Studiului de oportunitate privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de călători” și a seriei de consultări publice cu cetățenii și cu toți factorii implicați.

Viceprimarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, consideră că progresul în privința transportului public din București va fi rapid și semnificativ.

„Am reușit să identificăm soluțiile legale pentru a fi scutiți de TVA la plata compensației, astfel că suma de 33 milioane de euro pe an, bani plătiți de locuitorii Capitalei, va merge către investiții. Se putea oricând identifica această soluție, dar era nevoie de muncă, de înțelegerea profundă a mecanismelor legislative, iar acest lucru este posibil doar cu profesioniști”, a spus Bujduveanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri