Lupta împotriva evaziunii fiscale şi stimularea investiţiilor Uniunii Europene au fost principalele subiecte discutate la Bratislava de miniştrii de finanţe din statele membre ale Uniunii Europene sâmbătă, în a doua zi a reuniunii neoficiale de la Bratislava a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), informează Xinhua. Ministrul slovac de finanţe Peter Kazimir a insistat asupra importanţei unor reglementări fiscale stricte şi transparente, care să limiteze evaziunea şi în acelaşi timp să asigure predictibilitate fiscală pentru firme. "Nu am discutat problema armonizării fiscale. Cu toate acestea, planul Comisiei Europene include chestiunea unei baze fiscale comune. Planul are anumite caracteristici de armonizare, dar într-un sens care nu poate fi luat în considerare de niciun stat membru UE. Obiectivul său este reducerea costurilor cu consultanţa fiscală şi asigurarea unui grad mai ridicat de certitudine pentru toţi cei care creează locuri de muncă şi contribuie la generarea PIB", a declarat el.
Citeşte şi: Samsung ia măsuri DRASTICE în cazul Galaxy Note 7: A fost retras din 10 ţări
Potrivit lui Kazimir, siguranţa fiscală mai mare este o problemă relativ nouă, dar importantă, care ar putea consolida competitivitatea globală a UE. Pentru a limita finanţarea terorismului şi spălarea de bani, ministrul slovac a subliniat nevoia de intensificare a cooperării între instituţii la nivel naţional şi de ameliorare a schimbului internaţional de informaţii, care trebuie să devină mai rapid şi mai eficient. "Trebuie să introducem reguli pentru publicarea obligatorie a informaţiilor privind mediatorii, cum ar fi consultanţii, băncile şi alţii, care profită de pe urma planificării sau aplicării unor evaziuni fiscale sau scheme fiscale agresive", a adăugat el, anunţă Agerpres.
Citeşte şi: Vlad Voiculescu răspunde acuzaţiilor: Ce legături are cu 'oculta mondială'