DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Declarații HALUCINANTE ale lui Eugen Teodorovici: Spune că o lege își face efectul, chiar dacă nu mai este în vigoare

teodorovici

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a menționat, sâmbătă, că, pentru două categorii de contribuabili pot fi făcute modificări în ianuarie, iar unele modificări vizează și OUG nr. 114/2018.

Referitor la scutirea de taxe a angajaților din IT, Eugen Teodorovici, a afirmat, sâmbătă dimineața, într-o emisiune la Antena 3, că „beneficiază în continuare”, deși termenul a expirat la 31 decembrie 2018.

Citește și: S-a aflat! Cine e, de fapt, românul care a realizat din ‘umbră’ discursul lui Donald Tusk

„Ne-ați auzit pe noi că am spus că pe 2019 nu vor mai beneficia de acest drept? Veți vedea prevederea respectivă în Legea bugetului pe 2019, pentru că este un impact. Veți vedea în textul Legii bugetului un paragraf, un articol care face trimitere la act. Cu zilierii, veți vedea, în luna ianuarie, dacă vreți, în Monitorul Oficial, o prevedere legală, pentru că avem puterea de a emite ordonanțe, până la final de ianuarie, când se întoarce din vacanță Parlamentul, cu eventuale aspecte care pot fi aduse Ordonanței 114, pentru ca anumite lucruri să fie clarificate, unele lucruri să fie adăugate, dar aici depinde de discuția pe care o poartă Ministerul Muncii cu Ministerul Mediului de Afaceri și cu Ministerul de Finanțe pe aspectul zilierilor, ceea ce este foarte corect”, a menționat Teodorovici.

Citește și: Juncker salută o decizie controversată a Guvernului României

Ministrul Finanțelor s-a referit la o posibilă modificare privind zilierii în condițiile în care, de la începutul acestui an, numărul de domenii în care pot fi folosiți zilierii a fost redus de la 22 la trei, cele trei fiind legate doar de agricultură.

„În zona de zilieri, în ianuarie, lucrurile vor fi reglate, fie printr-o ordonanță de urgență sau o ordonanță simplă, fie, anumite aspecte, în Legea bugetului”, a completat Teodorovici.

Citește și: Creștere semnificativă a salariilor! .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.