Declarația Înaltului Reprezentant, în numele Uniunii Europene, cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea discriminării rasiale

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 20-03-2020

Actualizat: 20-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Înalt Reprezentantul Uniunii Europene a ținut o declarație cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea discriminării rasiale prin care a sublinat că UE  acționează pe toate fronturile pentru a sprijini aceste eforturi.

„Atât la nivel european, cât și la nivel mondial, atenția tuturor este concentrată asupra măsurilor menite să combată epidemia de Covid-19 și să atenueze efectele crizei. Uniunea Europeană acționează pe toate fronturile pentru a sprijini aceste eforturi. Cele mai recente informații sunt disponibile pe site-ul web al Comisiei Europene dedicat acestui subiect. Profităm de această ocazie pentru a le mulțumi tuturor celor care depun eforturi neobosite pentru a ține sub control pandemia și pentru a îngriji persoanele care au nevoie de asistență, oriunde s-ar afla.

Site-ul Comisiei Europene privind răspunsul european comun la epidemia de Covid-19.

Citește și: MApN: Cercetătorii militari români au realizat, în timp RECORD, un tip de IZOLETĂ

Cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea discriminării rasiale, 21 martie 2020, Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul ferm față de combaterea rasismului și a xenofobiei, precum și a tuturor celorlalte forme de intoleranță. Nu numai în această zi, ci în fiecare zi.

Atacurile care au loc în Uniunea Europeană și în afara ei demonstrează faptul că există o nevoie permanentă de intensificare a eforturilor și acțiunilor pe care le întreprindem pentru a preveni infracțiunile motivate de ură, discriminarea, rasismul, xenofobia și intoleranța aferentă. UE este hotărâtă să pună capăt acestor infracțiuni o dată pentru totdeauna. Discriminarea rasială este contrară valorilor și principiilor Uniunii Europene: drepturile universale ale omului și libertățile fundamentale. Nu va fi tolerată niciodată.

UE ia măsuri solide pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a actelor legislative ale UE care interzic discriminarea rasială sau etnică, indiferent de formele de manifestare. Suntem hotărâți să stârpim discursurile rasiste și xenofobe atât online, cât și offline. Acordăm din ce în ce mai mult sprijin societății civile, autorităților locale și altor parteneri, inclusiv prin finanțare. Continuăm totodată să facilităm schimbul de bune practici prin intermediul platformelor specifice, cum ar fi Grupul la nivel înalt al UE pentru combaterea rasismului, a xenofobiei și a altor forme de intoleranță.

Este nevoie mai mult decât oricând de toleranță și înțelegere reciproce între comunități. Vom continua să acordăm o atenție deosebită preocupărilor celor afectați în mod particular, inclusiv comunităților rome, evreiești și musulmane.

Citește și: Medicul Streinu - Cercel anunță că în România începe testarea în masă pentru coronavirus

 

Dincolo de granițele Uniunii Europene, vom continua să îi susținem pe cei care depun eforturi pentru eradicarea discriminării pe criterii rasiale în întreaga lume, inclusiv oferind finanțare pentru proiecte specifice. Prin acțiunile noastre, le permitem, de exemplu, copiilor și tinerilor aparținând unor minorități etnice din Vietnam să folosească spațiul digital pentru a-și înțelege mai bine drepturile și pentru a și le revendica. Susținem vocile și preocupările colective ale populației eliberate din sistemul de servitute Haliya practicat în Nepal, în vederea combaterii oricărei forme de muncă forțată. Oferim mai multă capacitate de acțiune populației rome, îmbunătățind accesul său la justiție. Luptăm împotriva infracțiunilor motivate de ură în orașele mixte iudeo-arabe neomogene. Oferim comunităților marginalizate asistență juridică și psihosocială gratuită.

În cadrul eforturilor noastre de eliminare a discriminării rasiale în interiorul și în exteriorul UE, vom continua cooperarea cu țările partenere, societatea civilă, apărătorii drepturilor omului și organizațiile internaționale, cum ar fi Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Consiliul Europei și alte organizații regionale din întreaga lume, precum și Organizația Națiunilor Unite. Uniunea Europeană va continua să lupte pentru eliminarea discriminării rasiale la nivel mondial. Scopul urmărit este de a se asigura că toate ființele umane sunt libere și egale în demnitate și în drepturi, în conformitate cu Declarația universală a drepturilor omului”, se arată în declarația Înalt Reprezentantului UE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri