Trei declarații, la prima vedere contradictorii, încurcă și mai tare jocul alegerilor parlamentare. Iată care sunt:
1. Și-l dorește pe Cioloș premier și după decembrie 2016.
2. Nu va nominaliza un premier independent politic după decembrie 2016
3. În îndeamnă pe Cioloș MĂCAR să-și declare simpatia pentru un partid politic încă de pe acum.
Citiți și: ULTIMA ORĂ: Iohannis îl vrea premier pe Cioloş şi după alegeri. Condiţia preşedintelui
Cioloș a spus răspicat la sfârșitul verii că nu se va înscrie în niciun partid politic până la alegerile parlamentare, așa cum a promis la începutul mandatului.
Sigur, asta nu înseamnă că n-ar putea să o facă după alegerile parlamentare.
Cum își imaginează Iohannis că se vor petrece lucrurile?
Cioloș, din actuala postura de independent politic, își declara simpatia pentru PNL, fără să se înscrie cu acte în regulă.
La terminarea alegerilor și, implicit, a mandatului de șef al Executivului, Cioloș se înscrie în PNL.
Iohannis îl nominalizează pe liberalul Cioloș drept premier și așteaptă ca acesta să-și construiască un cabinet cu care să meargă în Parlament.
Aici apar problemele. În primul rând, șansele ca PNL să termine înaintea PSD, adică pe primul loc, alegerile sunt foarte mici. Iohannis riscă enorm nominalizând un premier de la partidul de pe locul al doilea.
Poate Iohannis speră ca, odată ce Cioloș își declară public ”simpatia” pentru PNL, fără să se înscrie în partid, liberalii vor țâșni ca o rachetă în sondaje și vor devansa PSD în alegeri. Asta poate fi o mare iluzie. Simpatiile lui Cioloș pentru un partid sunt greu aducătoare de voturi.
Mai e o problemă. Unii miniștri ai lui Cioloș (de exemplu, Ghinea) par a negocia cu USR o înregimentare până la alegeri. Ghinea la USR, Cioloș cu inima-n PNL sună straniu.
Sau poate că Cioloș ar putea să-și declare simpatia pentru USR. Asta ar ajuta USR să intre-n parlament, ca potențial partener de guvernare pentru PNL, dar nu mai mult. Dar, pe urmă, în ce partid se va înscrie Cioloș ca să poată fi nominalizat premier? În USR?
Și mai e ceva. Iohannis zice că nu va numi persoane independente politic în funcția de premier. În regulă. Dar o persoană care din 1990 până pe 11 decembrie 2016 e independentă politic și pe 12 decembrie 2016 e membru PNL cum se numește?
Comentează