Premium
Ce păcat că, într-un asemenea moment, cum este cel al întâlnirii la vârf din Biroul Oval, nu există, la Cotroceni, o echipă performantă. Care să îi poată da lui Klaus Iohannis nu numai o expertiză corectă, ci și soluții pentru a obține maximum de profit prin vizita oficială la Casa Albă. Ce păcat că, într-un asemenea moment favorabil, avem un președinte așezat în două luntri și total indecis asupra direcției în care se poate îndrepta. Care este minimum și care este maximum de așteptare legată de întâlnirea la vârf din Biroul Oval?
Primele IMAGINI cu teroriștii care au lovit Londra (+18)
Înainte de a răspunde la întrebarea de mai sus, să remarcăm, fie și doar în treacăt, că, sub aspect strict formal, întâlnirea dintre cei doi președinți este departe de a avea cel mai ridicat nivel. Va fi o întâlnire oficială, dar inițiată cumva în treacăt. Motivul acestei ambiguități a Washingtonului rezidă tocmai în estimarea, cu maximă prudență, a capacității liderului de la București de a lua decizii importante în condițiile în care, în spatele lui, nu există o voință a Parlamentului într-o direcție sau alta. Nu poate exista consens național atunci când nu știi pentru ce anume ar trebui să îl faci. Atunci când obiectivul este în ceață. Și, în plus, se știe, la Casa Albă, că, în acest moment, președintele Iohannis se confruntă cu o forță dominantă a alianței PSD+ALDE, care îi este ostilă, și nu beneficiază de suportul vreunui partid cât de cât semnificativ. Ca atare, el nu poate lua poziții și adopta decizii garantate.
De fapt, teoretic, întâlnirea la de Washington s-ar putea solda cu un eșec de proporții, care să conducă la răcirea relațiile noastre cu Statele Unite pentru o lungă perioadă de timp. Asta, însă, nu se va întâmpla decât în eventualitatea în care fiecare dintre lideri are așteptări nerealiste din partea celuilalt, astfel încât dezamăgirea ar fi și ea pe măsură. Probabil că nu ne aflăm în acest scenariu extrem. La fel cum, cu certitudine, nu suntem nici în scenariul în care, la capătul întâlnirii din Biroul Oval, să vedem zorii unei alte etape a parteneriatului cu Statele Unite, la o altitudine nemaiîntâlnită până în prezent. Cred că realist este să ne așteptăm la un rezultat modest. Dar totuși optimist. Dacă se întâmplă altfel, eșecul lui Klaus Iohannis va fi total.
Theresa May declară RĂZBOI teroriștilor după atacul de la Londra: 'Să DISTRUGEM ISIS' - VIDEO
În ciuda declarațiilor și chiar în ciuda unor acțiuni finalizate sau în curs de finalizare, parteneriatul militar al României cu Statele Unite este relativ modest. În timp ce parteneriatul economic este total dezamăgitor. Și, până una, alta, defavorabil României. Să vedem ce s-ar putea schimba în bine.
Deveselu este un instrument, creat de Statele Unite, dar cedat către NATO, prin care i se arată pisica Federației Ruse. Că aceasta componentă a scutului antirachetă este eficientă o dovedește cu prisosință faptul că, în repetate rânduri, înalți oficiali de la Moscova și, în primul rând, Vladimir Putin se referă la baza de la Deveselu ca la o amenințare care rupe echilibrul dintre cele două puteri, puterea Federației Ruse și puterea NATO, utlima dominată de americani. Trecerea, însă, a componentei scutului de la Deveselu sub umbrela NATO indică și o oarecare felxibilitate a politicii Washingtonului. Care, dacă intervine un moment oportun, poate decide, fără a se umili, demontarea și relocarea scutului. O asemenea operațiune ar fragiliza și mai mult poziția României.
În ciuda diverselor acorduri pe care le avem și a unor acțiuni militare în derulare, care seamănă mai mult a zdrăngănit de arme decât a construcției unui veritabil și puternic sistem defensiv, România funcționează, în continuare, ca un stat nu numai santinelă, ci și tampon. Un stat santinelă este expus primelor lovituri, iar un stat tampon reprezintă un teritoriu ce ar putea fi temporar cucerit în cazul unui atac, urmând a fi eliberat ulterior. După ce localitățile sunt făcute chiseliță. Beneficiind de un cadru natural excepțional pentru a asigura, în special pe aliniamentul Carpaților, o rezistență viguroasă și de lungă durată, armata română a renunțat, rând pe rând, la toate componentele care i-a fi permis o strategie tip Elveția, de natură să îi facă pe agresori se se gândească de zece ori înainte de a declanșa atacul. Realitatea este că, în ciuda aparențelor, nu mai avem o armată consistentă numeric, nici dotată corespunzător, atâta câtă mai e, și nici orientată în direcții care ne pot fi cu adevărat favorabile în perspectiva unei confruntări. Unul dintre cele mai grave simptome ale bolii românești este dispariția industriei de apărare, pe care nu o poate revigora alocarea a 2% din PIB, mai ales în condițiile în care, cu căciula în mână, achiziționăm armamentul care ni se servește, fără a-i negocia prețul și fără a impune regula offset-ului. Adică întoarcerea banilor alocați în propria industrie de apărare. Și, ca să conchidem, din acesat perspectivă, nu trebuie să ne așteptăm ca Donald Trump să ne pună ceva în traistă. Cel mult, Washingtonul poate decide întărirea flancului sud-estic și în special a pozițiilor României doar în scop propagandistic, pentru a putea menține la un anumit nivel retorica tensiunilor cu Moscova. Singura schimbare majoră care ar putea interveni ca o consecință a discuției din Biroul Oval, improbabilă însă, este o decizie privind mutarea, undeva pe teritoriul României, a bazei americane de la Incirlik, dotată cu armament termonuclear. Din această perspectivă, deși condițiile sunt favorabile, dată fiind o îndepărtare a Turciei de orbita Statelor Unite, nu cred că sunt și îndeajuns de pregătite pentru asemenea schimbare de paradigmă.
Imaginile TERORII: Un român s-a LUPTAT cu teroriștii la Londra! 'L-am ZĂPĂCIT' - VIDEO
Pentru a încheia aceste observații în plan geopolitic, mai este necesar să adaug că nici Washingtonul, nici Donald Trump nu sunt repsonsabili de lipsa de eficacitate și de performanță, de conținut și de viziune a politicii noastre externe, care ne-a adus în situația de a nu avea nici alianțe și nici prietenii, cu excepția Washingtonului. Și de a avea, în schimb, în jurul nostru, fie dușmani mai mult sau mai puțin redutabili, fie state cu care am fost incapabili să încheiem vreo alianță.
Problema problemelor în relația cu Statele Unite rămâne cea economică. Dacă am avea relații economice la un cu totul alt scor decât cel prezent, atunci, într-o perspectivă rezonabilă de timp, toate celelalte componente ale axei București-Washington și-ar îmbunătăți semnificativ parametrii. Relația economică, însă, dintre cele două state băltește, din perspectiva Washingtonului, la investiții dintre cele mai micii făcute într-un stat al Uniunii Europene, iar din perspectiva Bucureștiului la un deficit al balanței comerciale și la nefructificarea, aproape în totalitate, a oportunităților pe care industria noastră le-ar avea în sensul penetrării pieței americane. Acceptarea, cu seninătate, de către București a statutului de colonie și probabil cu o complicitate vinovată și nu doar instinctivă a instituțiilor de forță a făcut ca nicio întreprindere cu capital românesc să nu aibă vocație regională. Și cu atât mai puțin europeană sau transatlantică. În aceste condiții, cum să vinzi produse pe piața americană?
Se agită și probabil se va mai agita mult teza așa-zisei independențe energetice a României. Adevărul este că dispunem de resurse energetice colosale atât în subsolul teritoriului, cât și în cel al platformei continentale a Mării Negre. Motiv pentru care, în acest domeniu, au și acționat și acționează două uriașe companii din Statele Unite, Chevron și respectiv Exxon. Resursele noastre sunt și vor fi extrase într-o măsură accelerată, dar, în condițiile în care noi nu primim o cotă corespunzătoare din producția rezultată sau din câștigurile realizate, nici nu poate fi vorba măcar de obținerea independenței energetice. Și nici măcar de obținerea vreunui câștig relevant. Ne transformăm pur și simplu într-o vacă de muls și singurul lucru adevărat și demn de remarcat din această perspectivă este că, atâția ani cât va dura exploatarea resurselor noastre, Statele Unite vor încerca să își protejeze banii, utilajele și oportunitățile, ceea ce, implicit, înseamnă că, într-o oarecare măsură, la rândul nostru, vom beneficia de securitate. Ca și când tot ceea ce ne lipsește este un plus de securitate.
Tot ceea ce poate negocia, teoretic cel puțin, și tot ceea ce poate obține Klaus Iohannis la Washington este o poziție privilegiată a României în raport cu Statele Unite, oferind în schimb Washingtonului o declarație de iubire și de consecvență în iubire printr-o distanțare declarată, vizibilă față de politica doamnei Angela Merkel. Ar fi primele cărămizi reale ale parteneriatului româno-american, deasupra cărora s-ar putea construi ceva.
Mărturii CUMPLITE din infernul de la Londra: 'Alergau peste tot şi îi ÎNJUNGHIAU pe toţi' - VIDEO
un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
