În anul 1976, un pui de papagal gri african avea să devină, fără să bănuiască, o figură legendară în cercetarea comportamentului animal. I s-a dat numele Alex, iar destinul lui s-a legat de cel al psiholoagei Irene Pepperberg, care își propusese să afle cât de profund pot animalele să înțeleagă și să comunice cu oamenii.
Pe parcursul a peste treizeci de ani, legătura dintre cei doi a zdruncinat convingerile științifice despre limitele minții non-umane. Alex nu doar că a învățat sute de cuvinte, ci a demonstrat forme de raționament care au rescris manualele de psihologie animală. Pentru mulți, povestea lui a schimbat modul în care privim inteligența din afara speciei noastre.
Pepperberg a folosit așa-numita metodă „model/rival”: două persoane interacționau în fața papagalului, una jucând rolul de model, care primea recompensa pentru răspunsurile corecte, iar cealaltă de rival, concurând pentru atenția și obiectele dorite de pasăre. În loc de hrană, recompensele erau obiecte reale, pentru ca Alex să poată asocia cuvintele cu lucruri concrete din jurul lui.
Când greșea, obiectul dispărea, iar exercițiul se relua. În timp, Alex a acumulat aproximativ 100 de cuvinte. Recunoștea peste 50 de obiecte, șapte culori, cinci forme și număra cantități până la șase. Nu era doar un inventar de sunete.
Curiozitatea apărută când și-a văzut propria reflexie
Era un vocabular folosit ca să obțină ce își dorea, să indice diferențe, să corecteze erori, să formuleze cereri. Momentul care a redefinit așteptările a venit în 1980. În fața unei oglinzi, Alex a întrebat: „Ce este asta?”, referindu-se la propria reflexie.
I s-a răspuns: „Ăsta ești tu, ești un papagal”. A urmat o a doua întrebare: „Ce culoare sunt?”, după care a învățat cuvântul „gri”. Mulți cercetători au interpretat scena drept o posibilă dovadă de auto-recunoaștere, o capacitate rară în lumea animală.
Și, dincolo de spectacolul momentului, întrebările lui Alex sugerau un tip de curiozitate activă, ancorată în context. Rezultatele au fost sintetizate în volumul The Alex Studies, publicat de Pepperberg în 1999, iar reacțiile nu au întârziat.
O parte a comunității științifice a susținut că pasărea nu făcea decât să imite. Că reproducea tipare fără o înțelegere reală a sensului.
Alții, între care Donald Griffin, autorul lucrării Animal Thinking, au văzut un salt înainte: „Faptul că o pasăre își poate exprima gândurile și sentimentele conștiente este un progres enorm”.
Moartea sa neașteptată a închis un capitol și a deschis, în același timp, o dezbatere care continuă
Între aceste poziții s-au așezat anii de observații: Alex a făcut asocieri logice, a înțeles diferențe spațiale precum „peste” și „sub”, și a reacționat conștient la întrebări noi, care nu puteau fi rezolvate prin simplă repetare. Alex a trăit până în 2007.
Moartea sa neașteptată a închis un capitol și a deschis, în același timp, o dezbatere care continuă. Ultimele cuvinte adresate cercetătoarei au rămas, între martorii experimentelor și citatele științei populare, un ecou greu de ignorat: „You be good. I love you. See you tomorrow” — „Să fii bine.
Te iubesc. Ne vedem mâine”. Un final emoționant pentru o pasăre care demonstrase că limbajul și conștiința nu sunt exclusiv umane. Moștenirea nu s-a oprit, scrie incredibilia.ro.
Astăzi, papagali precum Apollo, deținător al unui record Guinness pentru identificarea rapidă a obiectelor, duc mai departe linia de cercetare deschisă de Alex. Ei testează, rafinează și extind ipotezele născute din acele prime dialoguri dintre o pasăre gri și o psiholoagă hotărâtă.
Experiența lui Alex rămâne un reper în redefinirea conceptului de inteligență, demonstrând că, uneori, gândirea poate purta pene.
Comentează