DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dedublarea lui Iohannis: Şi la putere, şi în opoziţie

Iohannis_Busoi

Totuşi, Iohannis nu s-a aflat în Banat de dragul Forumului Democrat al Germanilor (FDGR), ci pentru a sprijini campania electorală a PNL.

Klaus Iohannis a vorbit la Timişoara şi despre relaţia cu FDGR, în contextul în care Forumul, prin deputatul Ovidiu Ganţ, sprijină Guvernul Ponta. Primarul Sibiului a declarat că se află în relaţii bune cu FDGR, unde este în continuare membru. Astfel, cel puţin formal, Iohannis se află şi la putere (ca membru FDGR) şi în opoziţie (ca prim-vicepreşedinte PNL).

„Relaţia mea cu Forumul este excelentă. Sunt fost preşedinte timp de 12 ani şi sunt membru în continuare în Forumul Democrat al Germanilor din România. Mă întâlnesc cu colegii. Faptul că am ajuns acum temporar în tabere diferite nu este niciun fel de problemă, nici pentru mine, nici pentru Forumul German. Acum, ca politician, reprezint PNL. Toată lumea a înţeles şi a acceptat acest lucru. Lucru de fapt discutat între noi înainte ca eu să fac acest pas. A fost discutat că, la un moment dat, posibil sau probabil, vom ajunge în această formă”, a declarat Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.