Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a României s-a ridicat la 21,369 miliarde de euro, în primele 11 luni ale anului 2021, în creştere cu 4,929 miliarde de euro faţă de acelaşi interval din 2020, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni, conform Agerpres.
Potrivit INS, în luna noiembrie 2021, exporturile FOB au însumat 7,087 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 9,246 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,159 miliarde de euro. Faţă de luna noiembrie 2020, exporturile au crescut cu 17,5%, iar importurile s-au majorat cu 21,5%.
În perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2021, exporturile FOB au însumat 68,166 miliarde de euro (avans de 19,4% faţă de perioada similară din 2020) iar importurile CIF au însumat 89,536 miliarde de euro (plus 21,7%).
În primele 11 luni ale anului trecut, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (45,2% la export şi 35,3% la import) şi alte produse manufacturate (30,6% la export şi 30,0% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2021 a fost de 49,638 miliarde de euro la expedieri şi de 65,013 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,8% din total exporturi şi 72,6% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în aceeaşi perioadă a fost de 18,527 miliarde de euro la exporturi şi de 24,522 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,2% din total exporturi şi 27,4% din total importuri.
INS precizează că soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea. Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.
Deficitul balanţei comerciale a României s-a adâncit la peste 21 de miliarde de euro
Articole Similare

11
Capitala pierde câteva sute de angajați în noiembrie, dar salariile urcă și șomajul scade
11

16
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat peste 35.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute
16

666
„Invențiile fiscale au îngropat economia” - Economist: doar tăierile și ieftinirea creditelor ne mai pot salva în 2026
666

2.267
Revenire surpriză pe piața din România: Uber readuce un serviciu major la care renunțase în urmă cu șase ani
2.267

1.401
Bolojan încă nu a redus comisia pentru investiții străine: restructurarea promisă din iulie vine abia prin OUG
1.401

44
Taylor Swift blochează marca „Swift Home” în SUA: compania renunță la înregistrare
44

1.557
Se caută români pentru „poliția” TikTok - Compania recrutează în România după ani de scandaluri
1.557

59
Gigantul tehnologic chinez Baidu integrează agentul AI OpenClaw în aplicaţia sa de căutare
59

3.272
Decizie fără precedent a Băncii Centrale Europeane: moneda euro devine armă globală în fața crizelor financiare
3.272

337
Guvernul impune supraveghere extinsă asupra companiilor Lukoil din România. Statul își consolidează controlul strategic
337

1.532
Totul a devenit instabil și volatil. Monedele de refugiu, sub semnul întrebării: dolarul, francul elveţian şi yenul, reevaluate de pieţe
1.532

740
Ministrul Energiei anunță soluția găsită pentru ca prețul gazelor să nu crească după expirarea plafonării
740

2.173
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
2.173

















Comentează