Premium
Mi-a rămas în minte expunerea de motive oferită de USR pentru propunerea sa de modifica Constituția în sensul interzicerii penalilor în funcțiile publice. Se vede acolo destul de clar preocuparea de a respecta reglementările internaționale în domeniu. Dar se mai vede și un alt lucru. Dorința de a nu trece nici măcar un milimetru peste aceste reglementări. De regulă, în relație cu democrația și drepturile omului, mulți dintre noi păstrăm o distanță prudentă, încercând nici măcar să nu ne apropiem de limitele unde nu mai știm dacă nu cumva democrația încetează și începe altceva. Dar nu și în cazul acesta. Mesajul din expunerea de motive, exprimat chiar și mai clar în comunicarea ulterioară, a fost că partidul nu are rețineri proprii în propunere ci doar respectă minimul la care România aderă.
Cazul nu este sub nicio formă unicat. Aproape întreaga mișcare anticorupție, în rarele momente când se preocupă explicit de drepturile individuale, consideră că trebuie aplicate standardele minimale. Unii consideră că nu trebuie aplicate nici măcar standarde minimale dată fiind situația excepțională, dar pe aceștia îi vom ignora în acest articol.
Coaliția pentru Familie are atitudini asemănătoare. În mai multe discuții cu reprezentanții sau simpatizanți acesteia am observat următorul tip de argument: dacă un drept nu este exprimat specific în tratatele internaționale, atunci dreptul atunci acest drept nu există, și atunci statul are suveranitatea să decidă după bunul plac. Asta de la niște oameni care, în alte contexte, par să susțină că există o lege naturală de asupra legii scrise. Aceeași atitudine se vede și în relație cu voința poporului. Desigur, CpF ne spune că susține fără rezerve această voință. În realitate, ceea ce susține este voința poporului actual, în defavoarea popului viitor care ar putea lua sau accepta alte decizii.
O atitudine asemănătoare se vede și în unele discursuri, mai ales în presă, de apărare a PSD. Atunci când sunt condamnați ai noștri este un abuz de justiție. Atunci când sunt condamnați a lor este un triumf al justiției. Atunci când ies ai noștri în stradă orice intervenție mai brutală a poliției este o încălcare a democrației. Atunci când ies ai lor în stradă manifestația este neautorizată. Și așa mai departe.
Aceeași obișnuință de a alege se vede și în criza din 2012, în ambele tabere. De fapt se vede în atitudinea față de întreaga lucrare a Curții Constituționale. Când ne convine ce spune Curtea, acesta este un bastion al democrației o rotiță fundamentală a statului de drept. Când nu ne convine, atunci dimpotrivă, este vorba de o încălcare a statului de drept pe care, poate, celelalte puteri ar trebui să o sancționeze.
Aceeași atitudine există și față de separația puterilor statului. Dreapta cred că Președintele poate să își interpreteze mandatul la maximul permis de lege în timp ce Parlamentul trebuie să se supună restricțiilor spiritului aceleiași legi. Stânga crede invers.
Până la un punct, desigur, este vorba de abordarea interesată a politicii. Dar am văzut de multe ori, de prea multe ori, această credință exprimată în mod sincer.
Fie că politicienii și formatori de opinie sunt sinceri sau nu, interesul nostru, al consumatorilor, este acela de a vedea prin acest artificiu retoric. Atunci când cineva a proclamat un standard într-o situație, să ne așteptăm săîl aplice și în toate celelalte situații similare, fără scuze și complicații inutile.
