Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Democrații și republicanii au ajuns la un nou acord: Când începe procesul lui Trump pentru 'insurecţie' în Capitoliu

Agerpres - Reuters
Donald Trump

Procesul din Senat privind inculparea lui Donald Trump pentru „insurecţie” în Capitoliu va începe pe 9 februarie, informează CNN, după ce democraţii şi republicanii din for au ajuns la un nou acord.

Republicanii din Senat au cerut mai mult timp de pregătire pentru avocaţii lui Trump, având în vedere că managerii inculpării - membri ai Camerei care vor fi avocaţi ai procesului - vor depune jurământul marţi.

Potrivit NBC, liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, a spus vineri că procesul va începe în săptămâna cu 8 februarie.

Florin Roman se oferă să fie intermediar între români și Guvern: 'A venit timpul să redescoperim puterea cuvintelor şi să o transformăm în fapte'

„Liderul McConnell este bucuros că liderul Schumer a fost de acord cu cererea republicanilor pentru timp suplimentar în faza pre-proces”, a spus Doug Andres, purtător de cuvânt al liderului republican Mitch McConnell. „Mai ales având în vedere procesul minimal şi rapid din Cameră, republicanii s-au asigurat că următorii paşi ai Senatului vor respecta drepturile fostului preşedintel Donald Trump, un proces echitabil, instituţia Senatului şi biroul prezidenţial. Obiectivul a fost atins. Acesta este un câştig pentru un proces echitabil şi corectitudine”.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, va trimite Senatului, luni seară, articolul de punere sub acuzare a lui Trump.

Camera Reprezentanţilor a votat punerea lui sub acuzare cu o saptămâna înainte de încheierea mandatului republicanului pentru că a incitat la violenţe, pe 6 ianuarie, la Capitoliu, în încercarea de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020. În urma incidentelor de la Washington au murit cinci persoane, între care un poliţist.

Senatului îi este cerut acum să decidă dacă el va fi condamnat pentru asta.

Condamnarea cere două treimi din Senat, ceea ce înseamnă că 17 republicani trebuie să voteze alături de democraţi. Dacă e condamnat, Senatul este aşteptat să voteze dacă îi interzice lui Trump să mai candideze pentru preşedinţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.