Departamentul de Stat american anunţă că Ambasada SUA din Cuba va funcţiona permanent cu minimum de personal

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 02-03-2018

Actualizat: 02-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Departamentul de Stat al SUA a anunţat vineri că ambasada americană la Havana va funcţiona permanent cu minimum de personal începând de săptămâna viitoare, ca urmare a faptului că încă nu se cunoaşte cauza unei serii de incidente care au afectat starea de sănătate a diplomaţilor americani aflaţi la post în Cuba, relatează Reuters. 'Ambasada va continua să opereze cu minimum de personal necesar pentru a asigura funcţii diplomatice şi consulare esenţiale, similar nivelului de personal de urgenţă menţinut în timpul plecării ordonate' a diplomaţilor americani din Cuba în urma acelor incidente, a anunţat Departamentul de Stat într-un comunicat, conform Agerpres.

'Ambasada va funcţiona ca un post unde niciun membru al familiilor diplomaţilor americani nu poate să locuiască', se mai arată în acel comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri