Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat Alexandru Băișanu, vicepreședinte ALDE: 'Persoanele care sunt capabile de muncă şi refuză un loc de muncă, nu vor mai primi ajutor social'

baisanu

Proiectul de lege iniţiat de către deputatul Alexandru Băişanu, vicepreședinte ALDE ,pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, a fost votat miercuri de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională.

Potrivit expunerii de motive, modificarea legii este necesară pentru că numărul persoanelor care încearcă să își găsească un loc de muncă aducător de venit, care să îi scoată de sub incidența legii, scade pe zi ce trece și, mai mult decât atât, numărul persoanelor care refuză activități sezoniere retribuite crește, preferând ajutorul bănesc al statului în locul muncii. De asemenea, legea își dorește să îndrepte situațiile în care persoane care lucrează la negru și care beneficiază, deopotrivă, de o formă de ajutor social prin legea venitului minim. Noua lege prevede că refuzul unei oferte de muncă duce la pierderea ajutorului social, iar faţă de varianta adoptată de Senat, dosarul va putea fi repus doar după 12 luni şi nu după şase luni.

Preşedintele filialei ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a explicat necesitatea aprobării legii pe care a iniţiat-o prin faptul că s-a dovedit în ultimii 17 ani că majoritatea beneficiarilor nu au acceptat altă alternativă, cea oferită de un angajator, astfel încât să aibă o carte de muncă, să plătească taxe şi impozite şi să aibă beneficii mai mari.

Vicepreședintele ALDE a precizat că persoanele care nu sunt apte de muncă vor beneficia de aceste ajutoare, ținta modificărilor fiind acele persoane care perpetuează această stare de fapt, adică obținerea de bani din ajutorul de stat.

„Astăzi Camera Deputaților a votat în majoritate proiectul de lege pe care l-am inițiat. Toți cei care sunt asistați social și care sunt capabili de muncă și care refuză un loc de muncă, nu vor mai primi sub nicio formă acest ajutor social, îl vor pierde. Nu vor putea depune din nou un dosar pe asistență socială decât după un an. Acest lucru înseamnă că toți cei pe care i-am văzut apți de muncă, capabili de muncă, dar aveau frezoane pentru că nu puteau să meargă să muncească, primesc un ajutor substanțial de la Parlamentul României și anume pariul cu muncă. Consider că a venit momentul ca în România fiecare cetățean să primească venituri în funcție de munca pe care o depune. Evident că această lege nu se referă la cei care sunt cetățeni cu nevoi speciale, acestea trebuie ajutate, iar ceilalți trebuie trimiși la muncă, pentru că România are locuri de muncă, dar nu mai are oameni care să muncească”, a spus deputatul Alexandru Băișanu.

Vicepreședintele ALDE a subliniat faptul că „am pariat pe muncă, prin muncă și am câștigat! Legea propusă de mine, prin care asistații sociali apți fizic și intelectual, ce refuză un loc de muncă vor pierde ajutorul social, a fost votată! O mare victorie! Acum la sfârșit de drum îmi aduc aminte că anul trecut, când am venit cu această propunere, nimeni nu-mi acorda nicio șansă! Mulțumesc tuturor parlamentarilor de la toate formațiunile politice care au fost alături de mine în acest demers!”, în timp ce refuzul de a ocupa un loc de muncă „va fi constatat de către primar, prin direcția sa de asistență socială din cadrul primăriei. Această direcție va face un raport prin care i se va lua acest drept de muncă. Există și posibilitatea acestor oameni de a lucra sezonier. Refuzul de două ori a acestui tip de loc de muncă va atrage de la sine și de data aceasta pierderea acestui venit”.

De asemenea, liderul ALDE Suceava a adăugat că „actualul ministru al Învățământului trebuie să repună pe tapet problema școlilor de meserii sau fostelor școli profesionale, care în momentul de față sunt la pământ. Cred că rolul actualului ministru este să repare ce au stricat alții înainte. Dacă vom avea meseriași scoși din aceste școli vom avea și oameni capabili să muncească și unde să muncească”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.