Ratele cancerului tiroidian cresc în unele părți ale lumii – și o fac mai repede decât multe alte forme de cancer. De ce?
Ratele cancerului tiroidian cresc mai rapid în SUA decât orice alt tip de cancer. Dar ce se află în spatele acestei epidemii misterioase?
Glanda tiroidă este situată la baza gâtului, chiar sub mărul lui Adam. Rolul ei este să elibereze hormoni care reglează ritmul cardiac, tensiunea arterială, temperatura corpului și greutatea. Cancerul tiroidian apare atunci când celulele din glanda tiroidă încep să crească și să se dividă necontrolat, formând o tumoră. Aceste celule anormale pot invada țesuturile din jur și se pot răspândi în alte părți ale corpului.
Deși majoritatea cazurilor de cancer tiroidian sunt tratabile, experții în sănătate sunt îngrijorați de rapiditatea cu care cresc ratele acestei boli. Potrivit bazei de date Surveillance, Epidemiology, and End Results (SEER) – un sistem de raportare a cancerului din Statele Unite – incidența cancerului tiroidian în SUA s-a triplat între 1980 și 2016, crescând de la 2,39 la 7,54 cazuri la 100.000 de bărbați și de la 6,15 la 21,28 cazuri la 100.000 de femei.
„Cancerul tiroidian rămâne unul dintre puținele tipuri de cancer aflate în creștere în timp, în ciuda avansului medicinei”, afirmă Sanziana Roman, chirurg endocrinolog la University of California San Francisco (UCSF). Așadar, ce se află în spatele acestei creșteri?
De mult timp se știe că expunerea în copilărie la cantități mari de radiații ionizante poate cauza cancer tiroidian. În anii de după accidentul nuclear de la Cernobîl din 1986, ratele bolii au explodat în rândul copiilor din Belarus, Ucraina și Rusia. Un studiu a arătat că, în rândul supraviețuitorilor bombei atomice din Japonia, aproximativ 36% dintre cazurile de cancer tiroidian apărute după 1958 ar putea fi atribuite expunerii la radiații în copilărie, conform BBC.
Totuși, în SUA nu au existat dezastre nucleare în anii ’80 sau ’90, nici în alte locuri care să explice această creștere. La început, experții erau nedumeriți, până când a apărut o posibilă explicație – diagnosticul îmbunătățit ar putea fi „vinovatul”.
În anii 1980, medicii au început să folosească pentru prima dată ecografia tiroidiană, o tehnică imagistică ce utilizează unde sonore pentru a obține imagini ale tiroidei. Aceasta le-a permis medicilor să depisteze cancere tiroidiene foarte mici, anterior nedetectabile. Apoi, în anii 1990, s-a introdus biopsia cu ac fin pentru analiza nodulilor suspectați de cancer.
Supradiagnosticarea acestor cancere a dus la numeroase intervenții medicale inutile.
„În trecut, medicii palpau tiroida pentru a depista noduli”, spune Cari Kitahara, epidemiolog la National Cancer Institute în Maryland, SUA.
„Dar odată cu tehnici precum ecografia, medicii puteau depista noduli mult mai mici și îi puteau biopsia. Aceasta a dus la detectarea crescută a cancerelor papilare tiroidiene de mici dimensiuni, care în trecut nu ar fi putut fi depistate prin palpare.”
Existau și alte dovezi care susțineau teoria supradiagnosticării. De exemplu, deși cazurile de cancer tiroidian accelerau, numărul deceselor rămânea constant. În Coreea de Sud, incidența cancerului tiroidian a explodat atunci când a fost introdus un program național de screening tiroidian – și a scăzut din nou după ce programul a fost redus.
„Toate aceste modele erau compatibile cu supradiagnosticarea, adică depistarea crescută a unor boli care probabil nu ar fi provocat niciodată simptome sau deces dacă ar fi rămas nedetectate”, spune Kitahara.
Astăzi știm că tumorile papillare mici ale tiroidei cresc lent și răspund bine la tratament. Sunt rareori fatale. Dar, în trecut, supradiagnosticarea i-a făcut pe mulți pacienți să treacă prin intervenții inutile: îndepărtarea totală a tiroidei, urmată de tratamente cu iod radioactiv pentru distrugerea celulelor rămase. Chirurgia poate provoca paralizie de coardă vocală, iar iodul radioactiv poate crește riscul altor cancere.
Practica medicală din SUA s-a schimbat între timp: iodul radioactiv se folosește acum doar pentru cancere agresive, iar dozele sunt mult reduse. În locul îndepărtării totale a tiroidei, medicii aleg adesea rezecții parțiale sau monitorizare activă.
Ca rezultat, cele mai noi statistici SEER arată că numărul cazurilor s-a stabilizat. De exemplu, în 2010 existau în medie 13,9 cazuri noi la 100.000 de persoane, iar în 2022 – 14,1 cazuri.
Totuși, unii oameni de știință afirmă că supradiagnosticarea nu poate explica singură creșterea.
Într-un studiu, Riccardo Vigneri, profesor emerit la Universitatea din Catania, Italia, argumentează că, dacă supradiagnosticarea ar fi singura cauză, ratele ar crește mult mai mult în țările bogate decât în cele cu venituri medii. Dar nu este cazul: și în țările în curs de dezvoltare incidența cancerului tiroidian crește.
„Ratele cancerului tiroidian cresc chiar și în regiuni fără programe riguroase de screening”, spune Roman.
„Se diagnostichează și tumori mai mari și mai avansate. Acest lucru sugerează o combinație între biasul de detecție și o creștere reală a incidenței bolii.”
Mai mult, când cancerele tiroidiene sunt depistate din ce în ce mai devreme, iar tratamentele se îmbunătățesc, te-ai aștepta ca numărul deceselor să scadă. Dar rata mortalității a rămas stabilă la aproximativ 0,5 cazuri la 100.000 de locuitori – iar în unele țări chiar crește.
Un studiu care a analizat peste 69.000 de pacienți diagnosticați în California între 2000–2017 a descoperit că atât numărul cazurilor, cât și rata mortalității au crescut. Creșterea era independentă de mărimea tumorilor sau de stadiul cancerului, ceea ce sugerează că există și alți factori în joc.
Un alt studiu, realizat în 2017 de Kitahara și echipa sa, pe peste 77.000 de pacienți diagnosticați între 1974–2013, a arătat că, deși majoritatea creșterii este explicată de tumori papilare mici, exista și o creștere a cancerelor metastatice, care se răspândiseră în alte părți ale corpului. Iar decesele, deși rare, creșteau cu 1,1% anual.
Unul dintre principalii suspecți: obezitatea, care crește în prevalență din anii 1980, mai ales în SUA și alte țări dezvoltate.
Studiile de cohortă arată o legătură clară: persoanele cu IMC mare sunt cu peste 50% mai predispuse să dezvolte cancer tiroidian comparativ cu cele cu greutate normală.
Un IMC ridicat este legat și de tumori mai agresive – inclusiv unele cu mutații care le ajută să se răspândească.
„Am observat și că un IMC ridicat este asociat cu un risc mai mare de deces din cauza cancerului tiroidian”, spune Kitahara.
„Aceste date arată că nu este doar bias de detecție.”
De ce ar provoca obezitatea cancer tiroidian? Mecanismele nu sunt încă pe deplin înțelese. Se știe că persoanele obeze au mai des disfuncții tiroidiene, niveluri crescute de TSH, inflamație cronică și rezistență la insulină – toate posibile elemente care contribuie.
Alți cercetători suspectează substanțele chimice perturbatoare endocrine (EDC), găsite în produse casnice obișnuite și pesticide organice – cum ar fi PFOA și PFOS, prezente în ambalaje alimentare, vase antiaderente, cosmetice, covoare sau spumă pentru stingerea incendiilor. Dar dovezile sunt mixte.
Unele studii sugerează rolul elementelor în urme, importante pentru funcția tiroidiană. „Vedem rate foarte mari ale cancerului tiroidian în țările insulare”, spune Kitahara.
S-a emis ipoteza că erupțiile vulcanice pot crește nivelurile unor elemente precum zinc, cadmiu sau vanadiu în mediu – dar nu există suficiente studii epidemiologice solide.
O altă posibilă explicație: expunerea la radiații din examene medicale, în special CT. Utilizarea CT-urilor, inclusiv la copii, a crescut masiv în SUA din anii 1980. Aceste scanări expun tiroida la doze relativ mari de radiații.
Un studiu recent estimează că aproximativ 3.500 de cazuri de cancer tiroidian pe an ar putea fi atribuite utilizării actuale a CT-urilor în SUA.
„Glanda tiroidă a copiilor este mult mai vulnerabilă la radiații decât cea a adulților”, spune Kitahara.
Cel mai probabil, toate aceste elemente acționează împreună.
„Observăm un fenomen multifactorial, care include influențe de mediu, metabolice, dietetice și hormonale, posibil în interacțiune cu o susceptibilitate genetică”, afirmă Roman.
Comentează